China a lansat Cartea Albă cu participarea sa la acțiunile ONU de menținere a păcii

2020-09-18 20:34:53
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Consiliul de Stat al Chinei a publicat, vineri, Cartea Albă dedicată celor 30 de ani de participare a armatei chineze la operațiunile ONU de menținere a păcii. Documentul subliniază că, în ultimii 30 de ani, în calitate de forță cheie în acțiunile ONU de menținere a păcii, militarii chinezi au acționat în peste 20 de țări și regiuni, au depus eforturi mari în promovarea soluționării pașnice a conflictelor și menținerea securității și stabilității regionale. În noua eră, ce are ca obiectiv construirea comunității umane cu destin comun, armata chineză a sporit sprijinul operațiunilor ONU de menținere a păcii.

În ultimii 30 de ani, armata chineză a trimis peste 40.000 de ofițeri și soldați în 25 de acțiuni militare operate de ONU, 16 militari chinezi pierzându-și viața, și au cooperat cu peste 90 de țări și peste 10 organizații internaționale în aceste misiuni. China a devenit al doilea mare finanțator al acțiunilor ONU și țara membră care a trimis cei mai mulți militari dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, a fost înființat Fondul China-ONU pentru Pace și Dezvoltare, în cadrul căruia au fost stabilite 23 de proiecte cu investiții totale de 10 milioane USD pentru susținerea acțiunilor ONU de menținere a păcii.

Intrând în epoca nouă, în special în situația în care pandemia cu noul coronavirus a adus schimbări și evoluții, armata chineză va susține principiile de bază ale Cartei ONU și va sprijini ferm rolul de nucleu de bază al ONU în operațiunile de menținere a păcii, mai subliniază Cartea Albă.

Related stories

Distribuire

Clasament