"O centură, un drum", volum al comerțului de 5.000 miliarde de yuani

2020-09-07 15:08:48
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Volumul total al importurilor și exporturilor dintre China și țările participante la inițiativa “O centură, un drum” a ajuns la 5.030 miliarde de yuani, lanțul de aprovizionare a mărfurilor fiind garantat în timpul pandemiei, în primele șapte luni ale acestui an, a declarat, adjunctul directorului Comisiei pentru Promovarea Comerțului Internațional din China, Chen Jianan.

Conform statisticilor publicate, în primele șapte luni, investițiile nefinanciare directe dintre China și țările participante la “O centură, un drum” au fost de 10,27 miliarde USD, o creștere de 28,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Circulația a 6.354 de trenuri cu mărfuri China-Europa a fost reluată, numărul crescând cu 41% față de aceeași perioadă a anului trecut.

“Toate acestea demonstrează un lucru cert: cooperarea economică și comercială a Chinei cu țări relevante are o bază solidă și un potențial mare. Din perspectivă pe termen lung, conectivitatea și schimburile economice internaționale rămân cerințe pentru dezvoltarea economică mondială”, a spus Chen Jianan.

Related stories

Distribuire

Clasament