Externe

Wang Yi, întâlnire cu vice-prim-ministrul interimar afgan, Abdul Ghani Baradar

Consilier de Stat și ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat în vizită în Qatar, a avut luni o întrevedere cu vice-prim-ministrul interimar al guvernului provizoriu afgan al Talibanilor, Abdul Ghani Baradar

Casa Albă a blocat vaccinurile pregătite pentru Mexic

(Sursa:CFP.cn)Un grup de localnici din statul american Califonia a aflat că un număr mare de vaccinuri împotriva noului coronavirus stau neutilizate, fiind la limita termenului de valabilitate. Aceștia au decis să doneze o parte din vaccinuri către Mexic, unde rata de infecție este mare

62 țări susțin China în problemele legate de drepturile omului

Reprezentând un număr de 62 de țări, Cuba a prezentat o declarație comună în cadrul celei de-a 76-a Adunări Generale a Națiunilor Unite, pentru a sprijini China să parcurgă o cale de dezvoltare a drepturilor omului care se potrivește condițiilor naționale

Antonio Guterres a apreciat realizările Chinei în eliminarea sărăciei

China a oferit lumii un exemplu clar în procesul de eradicare a sărăciei absolute. Această experiență este împărtășită cu alte state prin parteneriatul Sud-Sud, a declarat sâmbătă secretarul general al Națiunilor Untie, Antonio Guterres, într-un interviu acordat agenției de presă Xinhua, cu prilejul jubileului restabilirii locului legitim al Chinei la ONU.

Declarația comună a miniștrilor de externe din China și statele insulare din Pacific

Miniștrii de externe din China și statele insulare din Pacific au avut prima reuniune, în urma căreia au dat publicității o declarație comună. Aceștia au multțumit autorităților chineze pentru ajutoarele medicale, vaccinuri și fonduri

China a demonstrat lumii că eradicarea sărăciei nu este imposibilă

(Surs:cfp.cn)Șeful unui grup de reflecție din Kenya, savantul Stephen Ndegwa, a publicat în ziarul Star un articol în care evaluează și apreciază rezultatele obținute de China în reducerea sărăciei

Mahbubani despre viziunea occidentului asupra Chinei

Lumea occidentală crede că statul chinez ar trebui să copieze modul ei de dezvoltare, ceea ce este o așteptare greșită, a declarat Kishore Mahbubani, diplomat și specialist în relații internaționale din Singapore, în condițiile în care China este o civilizație puternică și încrezătoare

Documente confidențiale scurse de la o agenție de informații israeliană despre adevărata origine a Covid-19

La data de 27 septembrie 2021, un internaut numit „Dylanali”a postat pe Twitter un articol de pe Google Docs, mai exact fișierul intitulat „Zvonuri și adevăruri despre coronavirus"

Ghid chinez la ONU

Chinezoaica Jiang Yuele este ghid turistic la sediul general al ONU din New York. În fiecare zi, ea prezintă informații turiştilor din toate colţurile lumii, despre evoluția şi rolul ONU

Vladimir Putin și Joe Biden se vor întâlni înainte de sfârșitul anului

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul american, Joe Biden, se vor întâlni înainte de sfârșitul anului în curs, a confirmat marți Oficiul de presă prezidențial din Rusia.

Politicile de sănătate publică ucid americanii

(Sursa:CFP.cn)Publicația The Hill a publicat un articol intitulat "Politicile eșuate de sănătate publică ucid americani în mod inegal", în care se arată că în statele afectate cel mai grav de pandemie, foametea, sărăcia și obezitatea sunt la cele mai înalte cote

Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beiijng, predată organizatorilor

Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2022 de la Beiijng s-a aprins, luni, la Olympia și a fost predată pe stadionul Panathinaiko organizatorilor marelui eveniment sportiv de anul viitor.

Ratingul de aprobare lui Joe Biden a scăzut la 44%, în rândul americanilor

Rezultatul ultimului sondaj de opinie din SUA arată că gradul de aprobare a lui Joe Biden a scăzut la 44%

Pofta de viața a unor vârstnici

Conform calendarul tradițional chinezesc la data de 9 septembrie începe festivalul tradițional Chongyang din China, care este și festivalul vârstnicilor. Anul acesta, însă, festivalul a fost marcat la data de 14 octombrie

Secretarul executiv al ESCAP apreciază contribuțiile aduse de China la ONU

În ultimele cinci decenii, China a adus contribuții uriașe la ONU, jucând rolul de îndrumător în multiple domenii, a afirmat recent secretarul executiv al Comisiei Economice și Sociale a Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific (ESCAP), Armida Salsiah Alisjahbana

Presa africană: SUA finanțează relatările negative despre China

Ziarul The Herald din Zimbabwe a relatat că prin ambasada americană în această țară, Washingtonul finanțează niște instituții să organizeze simpozioane prin intermediul cărora mituiesc jurnaliștii de la presa privată, solicitându-le să scrie relatări negative despre investițiile companiilor chineze în această țară.

The New York Times: Companiei Moderna „nu-i plac săracii, dar iubește bogații”

​Compania americană Moderna „a furnizat până acum vaccinuri anti-Covid-19 doar țărilor și regiunilor bogate”

SUA - Record de demisii de frica noului coronavirus

Departamentul Muncii al Statelor Unite ale Americii (SUA) a anunțat că numărul demisiilor înregistrate în luna August 2021 a ajuns la 4,3 milioane, față de 4 milioane în Iulie 

Mesajul transmis de criza din domeniul energiei

Mai multe state declară o „lipsă de petrol și de gaze naturale”și, în consecință, prețurile la energie au crescut brusc.

Vladimir Putin: Rusia nu a redus furnizrea de gaze naturale către țările europene

Rusia a exportat în acest an cu 15% mai mult gaze naturale către piața europeană. Ca atare, relatările despre majorarea prețurilor la gaze în Europa ca urmare a minimizării exporturilor ruse nu au niciun temei, a declarat miercuri președintele Rusiei, Vladimir Putin.

HomePrev...27282930313233...NextEndTotal 66 pages