Belarus, în numele celor 65 de state, se opune ingerinței în afacerile interne ale Chinei

2021-06-22 20:08:58
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Reprezentantul Belarusului a luat marți cuvântul, în numele a 65 de țări, la cea de-a 47-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, de la Geneva. El a evidențiat că respectarea suveranității naționale, independenței și integrității teritoriale a fiecărui stat, și neamestecul în treburile interne ale țărilor suverane reprezintă un principiu fundamental al relațiilor internaționale. Problemele Hong Kong, Xinjiang și Tibet sunt afaceri interne ale Chinei în care alte țări nu trebuie să aibă nicio interferență. Totodată, aceste 65 de state sprijină China în aplicarea sistemul „O țară, două sisteme”în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong.

De asemenea, cele șase țări membre ale Consiliul de Cooperare a Golfului au trimis un mesaj comun celei de-a 47-a sesiuni pentru a arăta sprijinul față de poziția Chinei. Alte peste 20 de state vor avea declarații separate de sprijin al Chinei. Peste 90 de state și-au prezentat pe diferite căi înțelegerea și sprijinul față de poziția statului chinez.

Related stories

Distribuire

Clasament