Vaccinurile chinezești vor recupera golul aprovizionării globale

2020-12-09 18:37:24
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Fortune Magazine a publicat recent un articol în care arată că specialiștii sunt îngrijorați de nevoia unui lanț frigorific foarte scump pentru transportul vaccinurilor anti-Covid Pfizer și Moderna, dar și de datele oferite de AstraZeneca. Pe de altă parte, vaccinurile care urmează să fie lansate de producătorii chinezi ar putea umple golul existent în aprovizionarea cu vaccinuri la nivel global.

Potrivit articolului, vaccinul Pfizer are nevoie să fie transportat în condiții care să asigure o temperatură nu mai mare de -70 de grade Celsius, mai scăzută ca temperatura medie în timpul iernii în Antarctica, iar vaccinul Moderna trebuie conservat la temperatura de -20 de grade Celsius, aproximativ echivalentă cu temperatura unui congelator casnic. Astfel de restricții impuse vor face ca statele cu venituri medii și mici să obțină cu greu vaccinuri. Potrivit Bio Farma din Indonezia, din cauza cerințelor exigente la capitolul conservării și transportului vaccinurilor, Indonezia nu va putea achiziționa vaccinul Pfizer.

În data de 23 noiembrie, AstraZeneca a prezentat rezultatele testelor în dezvoltarea vaccinului anti-Covid în colaborare cu Universitatea Oxford, pretinzând că eficacitatea medie a vaccinului atinge 70%. Însă, a anunțat a doua zi că sunt greșeli în proiectul testelor. În cele din urmă, cele două instituții au anunțat organizarea unei serii de teste suplimentare cu vaccinul lor.

Huang Yanzhong, cercetător senior în probleme globale de sănătate din cadrul Consiliului pentru Relații Externe din SUA, a declarat că situația în care se află AstraZeneca și condițiile precaute pentru transportul și distribuirea vaccinurilor Pfizer și Moderna vor genera un gol în aprovizionarea cu vaccinuri pe plan global, pe care l-ar putea recupera vaccinurile chinezești. Acestea din urmă sunt foarte atractive pentru țările cu venituri medii și mici.

Vaccinurile americane sunt testate în principal în țară, în timp ce vaccinurile chinezești sunt supuse testelor clinice în mai multe țări din lume, mai arată Fortune Magazine.

Related stories

Distribuire

Clasament