Iranul anunță sistarea automată a embargoului de arme impus de ONU

2020-10-19 11:16:17
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Ministerul iranian de Externe a emis duminică o declarație în care a anunțat sistarea necondiționată a embargoului de arme asupra țării sale aplicat de ONU, începând din ziua respectivă.

În declarație se precizează că Acordul cuprinzător privind dosarul nuclear iranian prevede clar că sistarea embargoului de arme este necondiționată, neavând nevoie de adoptarea unei noi rezoluții, nici de transmiterea unei declarații din partea Consiliul de Securitate sau adoptarea altor măsuri noi.

De asemenea, vor fi anulate automat toate restricțiile legate de transferul de arme din și în Iran, serviciile financiare, dar și intrarea sau tranzitul în țările membre ale ONU a unor cetățeni și oficiali militari iranieni.

În aceste condiții, Iranul poate achiziționa orice tip de arme și echipamente necesare, de orice proveniență, în conformitate cu nevoile apărării naționale. De asemenea, poate exporta arme defensive în conformitate cu politicile proprii, se mai arată în declarație.

Related stories

Distribuire

Clasament