China: Bunăstarea este cel mai important drept al omului

2020-09-18 20:05:02
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

La conferința Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului au avut loc, în 16 și 17 septembrie, dezbateri despre dreptul la dezvoltare. Reprezentanții statelor în curs de dezvoltare au solicitat comunității internaționale să accelereze asigurarea dreptului la dezvoltare, iar Consiliului pentru Drepturile Omului să majoreze alocațiile în această direcție.

Reprezentantul Chinei la ONU a declarat că în prezent unilateralismul și protecționismul sunt în creștere și că la nivel global asigurarea dreptului la dezvoltare încă nu a ajuns la nivelul preconizat. Pandemia COVID-19 este un șoc la adresa dezvoltării sociale și economice, afectând serios materializarea dreptului la dezvoltare. Statele lumii trebuie să implementeze Agenda de acțiune de la Addis Abeba, în timp ce țările dezvoltate trebuie să își onoreze promisiunile privind ajutorul de dezvoltare, să susțină multilateralismul și sistemul de comerț multilateral, fără să impună condiții politice adiționale.

China pledează pentru consolidarea multilateralismului și a cooperării internaționale în combaterea pandemiei pentru relansarea și creșterea economică sustenabilă. China se pronunță împotriva politizării și stigmatizării problemei pandemice.

Bunăstarea reprezintă cel mai relevant drept al omului. China solicită statelor să acționeze în spiritul Declarației ONU privind dreptul la dezvoltare, să aibă cetățenii în centrul preocupărilor, să urmeze conceptele de dezvoltare caracterizate prin inovație, coordonare, dezvoltare verde, deschidere și valorificare comună, depunând eforturi pentru materializarea Agendei de dezvoltare sustenabilă 2030 și asigurarea dreptului la dezvoltare, a mai declarat reprezentantul Chinei la ONU.

Related stories

Distribuire

Clasament