Democraţia americană se înrăutățește de la o zi la alta

2022-01-11 14:52:31
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Cele două formațiuni politice mari din SUA, Partidul Democrat şi Partidul Republican, încă nu au ajuns, nici până astăzi, la o concluzie comună după incidentul la Capitoliu, care a avut loc în anul trecut. Potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de Asociated Press (AP), 30% din republicanii chestionaţi consideră incidentul "pașnic", iar 90% din democraţii consideră că acest incident de la "foarte violent" la "extrem de violent". Opiniile diferite faţă de acest incident ale politicienilor americani reprezintă, de fapt, dovada de loialitate ale acestora faţă de propriul partid din care fac parte. Un incident dezastructos a devenit o unealtă politică, fapt care reprezintă o ruşine pentru democraţia americană!

Antagonismul politic pricinuit de revolta de la Capitoliu a dus la o stagnare a societăţii americane, reforma forţelor de poliţie, măsurile legislative pentru controlul armelor de foc, planul pentru cheltuieli sociale şi de mediu şi alte măsuri politice străns legate de interesele americanilor sunt în impas. Mulţi americani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o posibilă polarizare a guvernului. Democraţia americană este plină de vorbele goale şi nu poate asigura interesele fundamentale ale alegătorilor.

Și azi revolta de la Capitoliu continuă să aibă o influenţă asupra societăţii americane. Potrivit rezultatelor unui sondaj de opine desfăşurat la sfârşitul anului trecut, 34% din americanii chestionaţi consideră că cetăţenii au dreptul legitim să adopte măsuri violente împotriva guvernului american, proporţia atingând nivelul maximum din ultimii zeci de ani. 64% din chestionaţi consideră că democraţia americană se află în criză şi se confruntă cu un risc mare de eşec.

Este ironic faptul că preşedintele american Joe Biden a spus într-un discurs la an de la atacul de Capitoliu că 6 ianuarie nu marchează sfârşitul democraţiei, ci începutul unei renaşteri a libertăţii şi a fair-play-ului. Totodată, acesta n-a uitat să critice cu acest prilej modele de guvernare din alte ţări. Democraţia nu este un obiect decorativ, ci un proiect de soluţie pragmatic pentru problemele poporului.

SUA se confruntă cu un deficit democratic uriaş, iar politicienii americani trebuie să renunţe la vorbele goale, interesele private şi acţiunile hegemoniste şi să trateze bolile democraţiei cu mai multă seriozitate. Dacă vor continua să acţioneze împotriva democraţiei şi să creeze antagonismul şi dezbinarea, SUA va fi împinsă la o limită tot mai periculoasă.

Related stories

Distribuire

Clasament