Presa americană denaturează realitatea
Autorul german, Michael Lueders, a scris în cartea "Scheinheilige Supermacht" (Ipocrizia unei superputeri-n.r.), scoasă de sub tipar la începutul acestui an, despre cum câteva elite și grupuri de interese din Statele Unite ale Americii manipulează opinia publică prin intermediul presei. Autorul susține că presa este constrânsă „să selecteze și să denatureze anumite fapte” pentru a ajunge la un „consens”.
În cartea se arată că presa americană se laudă cu „libertatea de expresie”, dar concentrația resurselor crește de la an la an. Oligarhii monopolizează industria media, ceea ce duce inevitabil la un monopol al informaţiei. Presa americană pretinde că este „a patra putere” dar, în realitate, a devenit o „putere a finanțelor”și este dispusă să fie o „mașinărie de propagandă” pentru politicieni și companiile multinaționale. Presa americană se laudă că are „deontologie”dar, în multe cazuri, sursa de informații directă este guvernul. Administrația americană este de fapt cea care modelează tonul mediatic prin prejudecăți politice și „ochelari fumurii”. Potrivit unor studii, în relatările pentru străinătate presa americană are cea mai apropiată poziție cu guvernul. În exercițiile de propagandă din ultima vreme a administrației americane de stigmatizare a Chinei, mai multe instituții media au ignorat faptele și realitatea. O parte a presei a fost „complicele” Casei Albe în a arunca vina pe China.