Muncă forțată în Xinjiang, o minciună!

„Căutăm un loc de muncă, câștigăm bani și stăpânim mai multe abilități, pentru ca prin muncă să ne îmbunătățim nivelul de trai. Oare pentru aceasta este nevoie să fim siliți?”În cadrul unei conferințe de presă pe subiectul Xinjiang, Sielli Maimaitimin, din districtul Hetian, a răspuns la o întrebare legată de așa-numita ”muncă forțată” existentă în regiune.

Fără îndoială, în problema Xinjiang locuitorii din regiune au ultimul cuvânt. În timpul conferinței de presă, patru reprezentanți ai oamenilor de rând din Xinjiang au împărtășit propria experiență în fața jurnaliștilor din țară și străinătate, scoțând la iveală minciuna inventată de unii politicieni din Statele Unite ale Americii și din țările occidentale.

Anul acesta, sub stindardul drepturilor omului, unele forțe anti-China din SUA și Occident au speculat, în repetate rânduri, problema „muncii forțate”din Xinjiang, pretext sub care au elaborat proiecte de lege și au instituit sancțiuni împotriva unor oficiali, instituții și firme din regiune, cu intenția de a provoca disensiuni între etniile conlocuitoare din China, de a induce în eroare opinia publică internațională, de a defăima China și de a împiedica dezvoltarea acesteia.

Știm cu toți că așa-numita „muncă forțată”a fost vehiculată de Adrian Zenz, un anti-chinez de origine germană și de Australian Strategic Policy Institute (ASPI), fără nicio dovadă concludentă.

De fapt, asigurarea ocupării forței de muncă și a traiului populației este o garanție importantă cu care guvernul chinez realizează stabilitatea și dezvoltlarea economiei naționale, fiind, totodată, o sarcină majoră care privește stabilitatea și guvernanța pe termen lung a regiunii Xinjiang, precum și interesele locuitorilor de diferite etnii din zonă.

În perioada septembrie-octombrie 2020, autoritățile chineze au emis Cartea Albă „Asigurarea angajărilor în Xinjiang”și respectiv „Raportul privind investigațiile legate de ocuparea forței de muncă la etniile minoritare din Xinjiang”, documente care denotă, în baza interviurilor și investigațiilor realizate, că în regiune nu există fenomene privind „munca forțată”, locuitorii de etnii minoritare având o mare inițiativă, flexibilitate și libertate în ceea ce privește plasarea în producție. Potrivit statisticilor, din 2014 încoace, un total de 117.000 de persoane din Xinjiang au fost sau sunt angajate în provinciile interioare ale țării.

Tot în cadrul conferinței de presă, Zeeyan Tursun, o tânără de 23 de ani din Xinjiang, și-a prezentat propria poveste. Aceasta a muncit în districtul Aksu doar un an, timp în care salariul ei a crescut, de la 2.000, la peste 5.000 yuani pe lună. „Sunt foarte mulțumită de ocupația și viața mea actuală. Trăiesc o viață liberă și fericită”, a spus Tursun.

Poveștile acestora reprezintă realitatea a zeci de mii de oameni din Xinjiang. În prezent, această regiune se află în cea mai bună perioadă de dezvoltare din istorie, în zonă fiind eliminată sărăcia absolută. Oricine, fără prejudecăți, poate trage această concluzie atunci când vizitează Xinjiang.