Sistem chinez de monitorizare a mediului spațial

2022-07-15 21:15:12
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În ținutul Daocheng, aflat în sud-vestul provinciei Sichuan, sunt montate instalații conetate cu Sistemul național de monitorizare a mediului spațial prin bazele de pe Pământ, parte din a doua etapă a proiectului „Meridian”.

Prima etapă a proiectului a fost inaugurat în Iunie 1997, de Academia Chineză de Științe în colaborare cu diverse instituții. A doua etapă a început în Iulie 2019, având ca sarcină până în 2023, formarea unei rețele de monitorizare a mediului spațial, prin bazele de pe Pământ, alcătuită din două linii orizontale și două verticale.

Folosind echipamente avansate, precum telescoape optice și radiotelescoape care pot recepționa radiația electromagnetică, magnetometre, detectoare de raze cosmice și alte aparate, se pot obține mai bine de 30 de tipuri de date despre mediul spațial, la rezoluții de mai puțin de o sută de kilometri.

Prin telescoape se pot observa temperatura, densitatea, câmpul magnetic și alte date legate de atmosfera solară. De asemenea, sunt observate petele solare și găurile coronare din Soare, care por genera schimbări ale mediului spațial sau dezastre. Pe baza sistemului de monitorizare pot fi prognozate aceste riscuri, reducându-se la minim efectele negative asupra Pământului.

În aceste condiții, la finalizarea construcției, China va dispune de cel mai bun sistem de monitorizare a mediului spațial, la nivel mondial.

(Sursa foto: https://www.cfp.cn/)

Related stories

Distribuire

Clasament