PCC, în căutarea inovației bazate pe realitate

2021-06-18 16:21:02
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Baza industriei robotului Songshanhu din municipiul Dongguan, provincia chineză Guangdong, este un cluster inovator de cercetare și dezvoltare axat pe fabricarea echipamentelor inteligente de ultima oră. Înființată în 2014, aici sunt atrase și dezvoltate un mare număr de companii tehnico-științifice inovative, fiind dezvoltat un complet sistem al roboticii, zona fiind una din bazele model de incubator în lansarea de afaceri, la nivel național. Potrivit datelor oficiale, provincia Guangdong a intrat, în 2020, în rândul regiunilor de tip inovativ la nivel global. Acesta este un exemplu al spiritului inovator promovat permanent de Partidul Comunist Chinez (PCC).

PCC, în căutarea inovației bazate pe realitate

Baza industriei de robotică Songshanhu din Dongguan

Cu o istorie de 100 de ani, PCC a reușit să își mențină vigoarea și vitalitatea în guvernare, motivul esențial constând în spiritul său inovator de auto-revoluționare și avansare odată cu vremurile. Agenția de presă Itar-Tass a relatat că PCC, în calitate de entitate principală a reformei, s-a putut dezvolta tot mai mult, a condus China spre realizări uriașe în construcția economică, datorită faptului că, în paralel cu susținerea marxismului, s-a angajat în reînnoirea fundamentelor teoretice pentru o mai bună adaptare la nevoia dezvoltării Chinei moderne.

Eleonora Pivovarova, specialistă a Institutului de Cercetare din Orientul Îndepărtat din cadrul Academiei de Științe din Rusia, apreciază că „inovația PCC în teorie constituie secretul Chinei în obținerea de realizări uriașe în dezvoltare”.

China este o țară vastă, cu o populație de 1,4 miliarde de locuitori. Pentru o țară de dimensiunea Chinei nu există niciun model de urmat, în ceea ce privește modalitățile de dezvoltare.

Președintele Comitetului Central al Partidului Comunist din Rusia, Gennady Zyuganov, a declarat că, în multe cazuri, PCC a fost nevoit să încerce să înainteze în condițiile în care nu avea soluții cunoscute pentru unele probleme, să se angajeze în căutarea căilor de inovație care să corespundă realităților Chinei.

Cercetător senior la Centrul de Cercetare și Prognoză a Relațiilor Rusia-China din cadrul Institutului de Cercetare din Orientul Extrem al Academiei de Științe din Rusia, Aleksandr Mokretsky, spune că, de la al 18-lea Congres al PCC, pe arena internațională China a manifestat o tot mai mare inițiativă și încredere de sine, lansând mai multe concepte și proiecte noi de gestionare globală, cum sunt: „O centură, un drum”, relațiile internaționale de tip nou, comunitatea umană cu un destin comun și conceptul securității de tip nou.

12MoreTotal 2 pagesNext

Related stories

Distribuire

Clasament