Muzeul timbrelor cu insecte din Nanjing

2022-06-02 07:00:00
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În municipiul Nanjing se află un muzeu cu 20.000 timbre despre insecte, care a fost inaugurat în luna mai anul acesta. Muzeul este o adevărată enciclopedie a insectelor, fiind un centru pentru educarea tinerilor, dar şi de popularizare a cunoştinţelor privind insectele.

Muzeul a fost fondat de profesorul Wang Yinchang de la Universitatea Agriculturii Nanjing, care, în ultimele şase decenii, a colecţionat timbre din peste 200 de ţări ale lumii, toate având ca subiect insectele. Pasiunea pentru aceste timbre a început pe când Wang era la facultate, apoi, după ce a ieșit la pensie, și-a dedicat timpul sortării şi studiilor privind unele teme, precum albinele sau insectele antice.

La înfiinţarea muzeului, studenţii profesorului Wang şi Academia Agricolă din provincia Jiangsu au contribuit la evidențierea rolului educativ şi a autorităţii acestuia. Membru al Academiei, Liao Huaijian a declarat că timbrele sunt un instrument potrivit pentru popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice.

Mulţi copii care au vizitat muzeul au declarat că deşi unele insecte au o imagine înspăimântătoare, majoritatea celor reprezentate pe timbre sunt interesante, mai ales fluturii şi viermii de mătase.

Muzeul va avea și un spaţiu tridimensional, urmând să devină o platformă regională de schimburi pentru iubitorii de insecte.

Related stories

Distribuire

Clasament