ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole Miscelanee -Capitolul XXIV- Xu Wugui) 1

Capitolul XXIV

Xu Wugui

1

Ca urmare a prezentării mijlocite de primul sfetnic Ru Shang, Xu Wugui fu primit de ducele Wu din Wei. Ducele îi zise cu compătimire:

Cât de amărâtă îţi trece viaţa! Presupun că ai venit să mă vezi, pentru că eşti tare căznit de suferinţe trăind într-o tristă pădure din munţii cei bătrâni.

Xu Wugui zise:

— Am venit să vă consolez, de ce mă consolaţi Domnia Voastră? Măria Ta voiţi ca inima să vi se umple de dorinţe şi patimi nemărginite şi să cedaţi ispitelor legat de ceea ce vă place şi ce ceea nu, aşa că pricinuiţi vătămare firii înnăscute. Dacă struniţi toate aceste porniri şi vă lepădaţi de tot ce vă place şi ce nu vă place, atunci vă veţi chinui urechile şi ochii. Întrucât eu am venit să vă consolez, de ce ar trebui să mă consolaţi Domnia Voastră?

Ducele arătă supărat şi nu dădu răspuns. După câtăva vreme, Xu Wugui zise:

— Să încerc să vă spun cum judec un câine. Câinii de calitate inferioară se mulţumesc cu prinderea prăzii şi cu mâncare pe săturate, întocmai ca pisicile sălbatice; câinii de calitate medie privesc lung la soare, cu aroganţă; câinii de calitate superioară parcă îşi uită fiinţa, arătând o expresie liniştită. Dar nu judec câinii tot atât de bine precum judec caii. Când judec caii, dacă linia lor dreaptă se potriveşte cu aţa, partea lor curbată cu curba, partea lor pătrată cu echerul, iar partea lor rotundă cu compasul, atunci zic că aceştia sunt cei mai buni cai din ţară. Dar ei nu-s încă la înălţimea celor mai buni cai din lume. Cei mai buni cai din lume sunt dăruiţi cu haruri. Ei ba păşesc încet cu melancolie, ba aleargă iute ca vântul, plini de vigoare, parcă uită tot, până şi trupul şi-l dau uitării. Numai iaca că ies din mijlocul hergheliei şi îndată se întrec cu vântul, aruncând în fugă colbul de sub copite fără să ştie unde se vor opri.

Auzind cele spuse, ducele Wu nu mai putu de bucurie şi prinse a râde.

2

Xu Wugui ieşi din palat, Ru Shang zise:

— Cum naiba l-ai încântat într-atâta pe domnitorul meu? Eu am căutat să-l desfăt cu cărţile clasice ca Shi Jing (Cartea cântecelor), Shang Shu (Cartea edictelor), Li Ji (Cartea riturilor), Yue Jing (Cartea muzicii) şi cu asemenea cărţi militare ca Jin Ban (Tăbliţe aurii) şi Liu Ban (Cele şase stratageme). Am făcut nenumărate propuneri care au dus la mari izbânzi, dar el n-a zâmbit niciodată. Ce i-ai spus de l-ai încântat într-atâta?

Xu Wugui zise:

— I-am spus cum judec câinii şi caii.

Ru Shang zise:

— Aşa şi?

Xu Wugui zise:

— N-ai auzit vreodată de exilaţii din Statul Yue? La doar câteva zile după plecarea lor din ţară, erau încântaţi să-şi vadă cunoştinţele; după câteva luni de când şi-au părăsit ţara, erau încântaţi să dea ochii cu oricine i-au văzut mai înainte; iar după vreun an de zile de la plecarea lor din ţară, erau încântaţi să vadă pe oricare semăna cu compatrioţii lor. Cu de cât mai multă vreme erau plecaţi de pe pământul lor natal, cu atât mai adânc le era dorul de a-şi vedea compatrioţii—nu-i aşa?

Cei care au fugit în pustietatea năpădită de buruieni, cu cărări umblate doar de nevăstuici, şi care au trăit vreme îndelungată pe câmpul gol, ar fi gata să-şi iasă din piele de bucurie, dacă ar auzi sunetul răsunător al paşilor de om. Bucuria le-ar fi cu atât mai mare, dacă ar auzi vorbele şi râsetele fraţilor şi părinţilor venind aproape de ei! De multă vreme nu a mai putut cineva vorbi zâmbind, cu grai adevărat de om, în preajma domnitorului meu!

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)