​ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole exterioare- Capitolul XXI - Tian Zifang) 3

Capitolul XXI

Tian Zifang

7

Principele Yuan din Song vru să i se facă un portret, aşa că îi pofti pe toţi maeştrii pictori la Curte. Aceştia primiră porunca şi veniră de se închinară domnitorului, după care unii s-au aşezat în preajma Măriei Sale, şi se pregăteau lingându-şi penelul şi preparându-şi tuşul. Mai bine de jumătate dintre pictori aşteptau afară, iar unul care sosise cu întârziere se apropie cu paşi şovăitori. Primi şi el porunca şi se închină principelui, după care fără a mai zăbovi o clipă, plecase întins spre căsuţa sa. Principele trimise pe cineva să vadă ce făcea omul acasă, de ce nesocotea porunca . Slujbaşul îl găsi pe meşterul pictor dezbrăcat şi şezând nemişcat pe o rogojină. La aflarea veştii, Principele zise:

— Ajunge, am găsit! Ăsta-i într-adevăr un maestru veritabil.

8

Regele Wen, care călătorea prin ţinutul Zang, văzu un bătrân pescuind pe malul râului. Cu toate că ţinea în mână băţul undiţei, omul nu pescuia de-adevăratelea, ci doar aşa, într-o doară. Bătrânul stătea totdeauna acolo, pescuind de dragul pescuitului.

Regele Wen îşi puse în gând să-i dea de lucru, să-i încredinţeze treburile ţării, dar se temu că asta va stârni nelinişte în rândul dregătorilor, unchilor şi fraţilor săi. Aşa că se răzgândi, voind să renunţe la idee şi să-l lase să plece; dar nu se îndură să lipsească norodul de un asemenea înţelept. Dimineaţa următoare, regele îşi chemă sfetnicii de nădejde la sfat, zicând:

— Astă-noapte, am visat un om bun, ce era călare pe-un cal tărcat, cu copitele pe jumătate înroşite. Omul acela îmi porunci astfel:

— Încredinţaţi treburile ţării unui bătrân din Zang şi norodul Luminăţiei Tale va fi izbăvit de năpastă.

Cuprinşi de veneraţie, demnitarii ziseră:

— Pesemne că omul din visul Măriei Tale era regretatul părinte.

Domnitorul Wen zise atunci:

— Dacă aşa este ar trebui să facem preziceri. Demnitarii continuară:

— Întrucât este porunca regretatului domnitor, nu mai încape vorbă, aşa că nu mai e nevoie de prorocire.

Şi astfel bătrânul din Zang fu adus cu tot alaiul până în cetatea de scaun şi i se dădură în grijă treburile ţării. Acesta nu schimbă legile şi nu stabili noi norme şi nici nu slobozi noi porunci. Trei ani după aceea, domnitorul Wen făcu o nouă călătorie prin ţară şi află că majoritatea cărturarilor nu mai stăteau cârd, ci se împrăştiaseră care încotro, că dregătorii nu-şi mai lăudau meritele şi că negustorii din ţările învecinate nu mai cutezau să introducă în ţară oboroacele dou şi hu (unitate de măsură pentru capacităţi egală cu decalitru şi, respectiv, cu zece decalitri — N.t.) proprii. O mulţime de cărturari erau asociaţi în diverse tagme, iar după spargerea acestora s-au unit pe baza aspiraţiilor comune; demnitarii nu se mai făleau cu meritele şi virtuţile lor, ci împărtăşeau îndatoririle slujbei avute; iar negustorii din afara hotarelor ţării nu mai îndrăzneau să-şi aducă propriile oboroace—toate acestea arătnd că principii nu mai nutreau în suflet cugetări ascunse.

Prin urmare, regele Wen îl veneră pe bătrânul din Zang ca fiind venerabilul său maestru şi, stând cu faţa spre miazănoapte, îl întrebă: „Poate calea ta de a guverna să fie răspândită în Lumea subcerească?” Bătrânul, rămânând tăcut, nu-i dădu vreun răspuns, şi apoi îşi luă cu nepăsare ziua bună. În zori dăduse porunci, iar peste noapte dispăruse fără urmă şi a rămas ascuns tot restul vieţii, nimeni nemaiştiindu-i de ştire.

Yan Hui îl întrebă pe Confucius:

— Regele Wen mai poate câştiga încrederea norodului? De ce trebuia să se folosească de un vis?

Confucius zise:

— Taci! Nu mai spune! Regele Wen bine făcuse. De ce mai trebuie să-l luăm în derâdere. Prin acel vis regele s-a lăsat pentru un moment condus de voinţa norodului.

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

（Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)