ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole exterioare- Capitolul XX - Copacul de munte) 3

Capitolul XX

Copacul de munte

5

Confucius îl întrebă pe Zisang Hu, zicând:

— Am fost alungat din statul Lu de două ori, în statul Song am fost jignit şi până şi copacul lângă care am ţinut o cuvântare a fost tăiat, iar statul Wei nu mi-a îngăduit nici măcar să fac un popas; nu am avut nici chip de ieşire din statul Song şi am fost asediat la hotarul dintre statele Chen şi Cai. Am avut atâtea necazuri, rudele şi prietenii vechi s-au înstrăinat de mine şi m-au părăsit tot mai mulţi discipoli. Toate acestea din ce pricină oare?

Zisang Hu zise:

— N-ai auzit povestea unui om care a scăpat fugind din statul Jia. Un om, pe nume Lin Hui, a azvârlit bi-ul său (piesa de jad rotundă, plată, găurită pe mijloc, folosită la ceremonii — N.t.) şi, săltându-şi pruncul în spinare, a luat-o, bietul de el, la fugă. În drumul său cineva l-a întrebat: „Din pricina averii? Pruncul nu face nici două parale; din pricina poverii? Pruncul te va încărca cu tot mai multe poveri. De ce ai aruncat bi-ul de o mie de galbeni şi ai luat pruncul în spinare?” Lin Hui zise: „Bi-ul mi-era de folos, dar pruncul e trup din trupul meu.” Cei care-s legaţi unul de altul prin foloase, se vor lepăda unul de celălalt în vremuri mohorâte în care bântuie sărăcia, năpasta, dezastrul şi primejdia; pe când cei care-s legaţi unul de altul prin fire nevăzute, se vor ţine laolaltă în vremuri grele. Există o mare deosebire între cei care se ţin laolaltă şi cei care se leapădă unul de altul, astfel, legătura între oamenii aleşi e la fel de naturală ca şi apa limpede, pe când legătura între oamenii mărunţi e la fel de dulceagă ca şi vinul. Oamenii aleşi sunt sinceri şi apropiaţi, pe când oamenii mărunţi arată o aparenţă plăcută dar sunt aspri între ei. Legătura între oamenii mărunţi se prinde fără motiv şi se isprăveşte tot fără motiv.

Confucius zise:

— Accept cu toată sinceritatea îndrumările tale! Şi după aceea, cu paşi înceţi şi cu sufletul uşurat se întoarse însoţit de învăţăceii săi, se lepădă de învăţăturile sale şi îşi aruncă cărţile. Le ceru învăţăceilor să nu-i mai facă plecăciuni, iar aceştia la rândul lor, îi arătară o şi mai mare afecţiune ca-nainte vreme.

Într-altă zi, Sang Hu zise astfel:

— Pe patul morţii, împăratul Shun îi zise împăratului Yu: „Ţine minte cuvintele mele! Pentru forma ta fizică, nimic nu-i mai bine decât a fi în deplin acord cu natura; pentru firea ta, nimic nu-i mai benefic decât sinceritatea, astfel că, dacă te potriveşti cu natura, nu îţi vei pierde firea; dacă eşti sincer, nu vei avea strângere de inimă, astfel că, dacă poţi să nu-ţi pierzi firea şi să nu-ţi strângi inima, nici nu va trebui să ai o grijă deosebită privind trupul tău. Dacă nu acorzi o atenţie deosebită formei tale fizice, atunci nu vei avea nevoie să depinzi de lucruri din afara trupului tău.”

6

Zhuangzi se duse să-i facă o vizită regelui statului Wei, înveşmântat doar într-o robă de pânză groasă, peticită toată, cu încălţări rupte, legate cu şireturi din cânepă. Regele din Wei îl întrebă: „Domnule, de ce arăţi atât de nenorocit?”

Zhuangzi zise:

— Sunt sărac, nu nenorocit. Un Shi (cărturar, în structura societăţii Chinei antice, pătura intelectualilor era situată între cea a demnitarilor şi masa oamenilor de rând — N.t.) e sleit de puteri când simte că nu-i în stare să împlinească Dao-ul şi virtutea. Un Shi e sărac când poartă haine şi încălţări mizere, ceea ce se cheamă

„a nu se fi fost născut în vremile de aur”. Aţi văzut, Măria Ta, maimuţele acelea săltăreţe? Ele acolo, printre crengile arborilor înalţi de mahon, catalpă, ulm şi canfor, sar şi se zbenguie în joacă nici măcar arcaşi ca Yi (arcaş legendar, care, din porunca stăpânitorului ceresc şi la rugămintea norodului năpăstuit, a doborât cu săgeţile sale albe nouă sori din zece, pentru că văpăile fierbinţi ale acestora îi dogoreau pe bieţii pământeni. Zeul Yi, coborât din cer pe pământ, i-a izbăvit astfel pe oameni de suferinţe cumplite, iar pe cer a rămas doar un singur soare, care le aduce şi azi foloase oamenilor — N.t.) şi împreună cu Peng Meng (învăţăcel al neîntrecutului ţintaş Yi — N.t.) abia reuşeau să le nimerească pe micuţele animale cu săgeţile lor. Dacă însă maimuţele intră în mărăcini, în crângul de arbori de iuiuba, portocal şi de lămâie, atunci ele merg cu mare grijă, uitându-se când spre dreapta, când spre stânga, cuprinse de spaimă. Şi aceasta nu pentru că li s-ar fi înţepenit încheieturile şi nu mai pot sălta, ci pentru că nu se mai simt în voia lor să poată arăta tot ce ştiu a face cu neîntrecuta lor sprinteneală. Astăzi, trăind în vremea stăpânitorilor înfumuraţi şi a demnitarilor netrebnici, cum ar putea cărturarii să nu fie sleiţi de puteri şi să se simtă nenorociţi? O dovadă vădită o constituie faptul că primului dregător, Bigan (unchiul regelui tiran Zhou, ultimul suveran al dinastiei Shang, cel care l-a sfătuit în repetate rânduri pe regelui Zhou, ceea ce l-a supărat pe ocârmuitor — N.t.), i-a fost scoasă inima din piept!

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

（Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)