Ningbo este un oraș situat pe litoralul Mării Chinei de Est, fiind unul dintre punctele de start ale vechiului Drum maritim al Mătăsii. De aici navigează săptămânal spre Constanța vapoare chinezești cu mărfuri. Datorită expozițiilor cu produse și cultură din țările ECE, care au debutat din 2015 la Ningbo, România a polarizat atenția mai multor localnici chinezi, iar acest oraș a fost cunoscut de mai mulți români. Elementele românești se găsesc în multe locuri din Ningbo, iar poveștile sunt mereu atractive. Dați click pe clădirile de pe hartă.

Asociația generală a comercianților din Ningbo în România

Asociația a susținut membrii acesteia să participe la Expoziția China-ECE și la diferite activități comerciale, culturale și filantropice din România.

Institutul de Modă şi Tehnologie din Provincia Zhejiang

Partenerul său român este Colegiul Iancu de Hunedoara, cu care a înființat în aprilie 2019 în oraș, un colegiu chino-român în cadrul Institutului Artizanilor și al Drumului Mătăsii.

Universitatea Ningbo

Universitatea Ningbo are schimburi și relații de cooperare cu șase instituții de învățământ superior din România, printre care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Portul Ningbo-Zhoushan

În 2007 din Portul Ningbo-Zhoushan a plecat primul vapor cu marfă cu destinația România. Aceste curse directe se efectuează săptămânal, chiar și astăzi. Autoritățile portuare chineze au o colaborare bună cu omologii din Portul Constanța, în transportul de mărfuri, cât și în pregătirea personalului.

Muzeul de Artă din Ningbo

Muzeul de Artă din Ningbo a găzduit în 2020 expoziţia de pictură Watercolor, realizată de ţările din Europa Centrală și de Est, la care au fost prezentate şi tablouri realizate de pictori români.

Centrul de Inovație a Tinerilor din Europa Centrală și de Est din China (Ningbo)

Centrul din Ningbo are mulți profeșioniști din statele central-est-europene, inclusiv români.

Joyson Electronic

Joyson Electronic Corp este un furnizor competitiv de piese auto, cu fabrici la Brașov.

Safewell Group

Principalele produse ale gigantului Safewell Group sunt seifuri și alte mărfuri de protecție împotriva hoților și dezastrelor. Compania este profilată și pe telecomunicații, comerț exterior, materii prime și altele. De asemenea, vinde seifuri în România și importă vinuri românești în China.

The Old Bund

Din 2017 se organizează în fiecare an pe strada pietonală The Old Bund (Laowaitan) festivalul de gastronomie din țările central-est-europene „A bite of CEEC”. În cele peste 100 de standuri există nu doar mâncăruri delicioase din România și alte țări din Europa Centrală și de Est, cât și alte tipuri de mărfuri specifice acestei regiuni europene.

Centrul Internațional de Expoziții din Ningbo

Între anii 2015-2018 au avut loc în Ningbo patru ediții ale Expoziției pentru Investiții și Comerț China-ECE. În 2019, a fost redenumită Expoziția China-ECE. A doua ediție are loc între 8 și 11 iunie 2021. Centrul găzduiește și Expoziția permanentă de produse din țările ECE din Ningbo, unde, printre altele, este și Pavilionul Național al României.

Hotelul Intercontinental din Ningbo

Forumul Primarilor China-ECE din 2021 are loc în luna iunie la Hotelul Intercontinental din Ningbo.

Școala de Afaceri
Externe din Ningbo

În colaborare cu Liceul de Arte din Deva, Școala de Afaceri Externe din Ningbo a deschis în 2016 în reședința județului Hunedoara o școală internațională de arte chino-române.

Muzeul Tianyige

În septembrie 2018 a avut loc a doua ediție a Simpozionului de Literatură China-ECE, la care a fost prezent și prim-vicepreşedintele Uniunii Sriitorilor din România, Varujan Vosganian.

Dayuan International Source Link

În colaborare cu eMAG, compania chineză introduce produsele Xiaomi și alte branduri electronice chinezești pe piața românească.

Primăria Ningbo

Primăria Ningbo a depus multe eforturi pentru promovarea schimburilor în mai multe sectoare cu autorități locale și diferite instituții din România. Protocolul de înfrăţire dintre Ningbo şi Cluj-Napoca a fost semnat în iunie 2014. Ambele părţi colaborează în educație academică, economie, turism şi cultură.

Muzeul de Artă Huamao

Muzeul de Artă Huamao a găzduit în 2019 o expoziţie a lui Corneliu Baba și au fost expuse 56 de tablouri ale maestrului român.

NBHX Trim Group

NBHX Trim Group este un renumit producător de piese auto cu fabrici la Brașov.