China este un stat în care cea mai mare parte a populaţiei trăieşte în mediul rural, agricultura având o importanţă deosebită pentru economia ţării. China are o suprafaţă de 9.600.000 km2, suprafaţa terenurilor arabile ajungând însă la numai 1.270.000 km2, cifră care reprezintă aproximativ 7% din terenurile arabile din întreaga lume. Acestea se găsesc, în principal, în câmpiile şi depresiunile cu un climat temperat-musonic din partea estică a Chinei. Culturile vegetale reprezintă un sector principal al agriculturii chineze. Principalele culturi cerealiere sunt orezul, grâul, porumbul şi soia, iar culturile economice sunt cele de bumbac, arahide, rapiţă, trestie-de-zahăr şi sfeclă-de-zahăr.
După demararea aplicării politicii de reformă la sate, în 1978, agricultura chineză a cunoscut o dezvoltare rapidă. Timp de peste 20 de ani, pe baza proprietăţii colective asupra mijloacelor de producţie, reforma în mediul rural a fost orientată către piaţă, a scăpat de îngrădirea sistemului tradiţional şi a adoptat un nou model de dezvoltare a economiei colective în condiţiile unei economii de piaţă. Reforma a adus ţăranilor beneficii reale, a emancipat şi dezvoltat forţele de producţie rurale, a condus la creşterea rapidă a producţiei agricole, în special a celei cerealiere, şi la optimizarea structurală a agriculturii. Astfel, China a obţinut performanţe remarcabile în agricultură. În momentul de faţă, China se situează pe primul loc în lume, conform statisticilor, în ceea ce priveşte producţia de cereale, bumbac, rapiţă, tutun, carne, produse acvatice şi legume.
În ultimii ani, guvernul chinez a plasat cu consecvenţă dezvoltarea agriculturii pe primul plan, a alocat tot mai multe fonduri pentru sectorul agricol, pentru a creşte veniturile ţăranilor şi pentru a realiza o dezvoltare armonioasă şi coordonată a regiunilor rurale şi urbane.