„Made in China poartă virusuri", afirmație respinsă de MAE chinez
  2020-03-20 21:45:10

China îndeamnă unele țări și persoane să aibă respect de sine, respect pentru fapte și știință în lupta globală împotriva noului coronavirus, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, ca răspuns la o serie de afirmații potrivit cărora produsele fabricate în China poartă virusuri și trebuie boicotate.

China este un gigant în industria prelucrătoare și unul dintre principalii producători și exportatori de materiale anti-epidemice din lume. Pandemia se răspândește în întreaga lume și multe țări se confruntă cu deficiențe serioase în materie de produse medicale, precum măști, echipamente de protecție și ventilatoare, sperând să obțină asistență din China sau să le cumpere de aici. În timp ce luptă împotriva propriei epidemii, China a furnizat multor țări ajutoare și le-a facilitat achizițiile. Comportamentul responsabil al Chinei este apreciat de comunitatea internațională, a spus oficialul chinez.

Dacă cineva opinează că „Made in China" poartă virusuri, atunci să nu poarte măști și echipamente de protecție fabricate în China și să nu folosească ventilatoare exportate din China, ca să prevină infecția cu noul coronavirus, a subliniat Geng Shuang.