Ședința dedicată combaterii focarului și dezvoltării economice și sociale
  2020-03-19 15:31:20

Comitetul Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez s-a întrunit, miercuri, pentru a analiza principalele activități legate de prevenirea și controlul focarului epidemic și dezvoltarea economică și socială.

În cadrul ședinței, președintele Chinei, Xi Jinping, a relevat că situația combaterii epidemiei COVID-19 se îmbunătățește, reluarea ordinii în zona de producție și a vieții accelerează, însă răspândirea virusului în străinătate și influențele negative produse asupra economiei mondiale au adus noi provocări Chinei. În cadrul reuniunii s-a arătat că este nevoie să fie intensificată cooperarea internațională, pentru prevenirea și controlul focarului cu noul coronavirus și colaborările cu Organizația Mondială a Sănătății. De asemenea, trebuie accentuate analizele și prognozele privind schimbările focarului global, precum și măsurile pentru prevenirea și controlul riscurilor de cazuri contaminate venite din străinătate. Mai mult, China trebuie să ajute, după posibilități, țările afectate, să fie acordată cetățenilor chinezi din străinătate îndrumarea și sprijinul necesar, pentru protejarea vieții și sănătății acestora.

În cadrul ședinței s-a mai subliniat că economia chineză se află sub o tot mai mare presiune de scădere. De aceea, trebuie stimulată reluarea ordinii economice și sociale, și să fie asigurată desfășurarea normală a activităților comerciale, pe baza materializării măsurilor antiepidemice.