Experții medicali chinezi, apreciați în Italia
  2020-03-16 21:15:27

Experții medicali trimiși de guvernul chinez în Italia au început să lucreze imediat ce au ajuns la Roma, săptămâna trecută, fiind apreciați de autorități și de italieni, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang.

Echipa, alcătuită din nouă experți, a împărtășit cu Ministerul italian al Sănătății, Crucea Roșie și Institutul de Cercetare Medico-Sanitară din Italia și Spitalul Național pentru Boli Contagioase de la Roma experiențele Chinei în consumul de medicamente, controlul infecțiilor în spitale, consolidarea conștientizării publicului în prevenirea infecției.

De asemenea, grupul de experți a susținut video o lecție studenților și rezidenților chinezi din Italia, pentru a le prezenta amănunte despre simptomele pneumoniei virale, prevenirea acesteia și metodele de tratament. Lecția video a fost postată pe mai multe site-uri internaționale și a fost vizionată de peste 700.000 de persoane.

Munca grupului de experţi chinezi este apreciată în Italia. În următoarele zile, ei vor merge în zonele cele mai afectate de epidemie din nordul Italiei, a spus Geng Shuang.