Declaraţia OCS arată sentimentul de solidaritate în caz de criză
  2020-02-14 17:11:09

Organizația de Cooperare din Shanghai (OCS) a emis recent o declarație în sprijinul luptei Chinei împotriva epidemia COVOD-19, care reflectă o tradiție a statelor membre de a fi solidare şi de a se ajuta reciproc în situaţii dificile. China este dispusă să continue cooperare cu comunitatea internațională, inclusiv cu OCS, pentru a lupta împotriva epidemiei, a declarat, vineri, Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China.

Secretarul general al OCS, Vladimirr Norov, a mai spus că țările OCS se vor uni cu poporul chinez pentru a răspunde în fața epidemiei. În această privință, Geng Shuang a declarat că OCS este o organizație regională cu influență internațională importantă, care a susținut „spiritul Shanghai", care vizează răspunsul la amenințări și provocări prin cooperarea și sprijinul reciproc și promovarea dezvoltării și prosperităţii comune. De la izbucnirea epidemii de pneumonie virală, liderii statelor membre OCS au trimis mesaje de susținere, apreciind măsurile eficiente ale Chinei și exprimând dorința de a oferi sprijin și asistență.

Conform rapoartelor, OCS a solicitat comunității internaționale să consolideze colaborarea în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății pentru a proteja în comun securitatea sănătății publice regionale și internaționale.