China va câștiga în cele din urmă lupta împotriva epidemiei
  2020-02-05 21:21:41

Comitetul Permanent al C.C. al P.C. Chinez a organizat recent o reuniune de lucru pe tema prevenirii și a controlului epidemiei cu noul coronavirus. Secretarul general al C.C. al P.C. Chinez Xi Jinping a găzduit reuniunea și a ținut un discurs. Xi Jinping a arătat că în primele zece zile ale Anului Nou Chinezesc, Comitetul Central al partidului a organizat două reuniuni speciale pe tema combaterii epidemiei, în care au fost luate decizii importante de luptă împotriva epidemiei. Acest fapt denotă că securitatea vieții și sănătatea populației sunt prioritare. Deciziile și măsurile stabilite de Comitetul Central vor fi materializate fără nicio îndoială.

În ultimele zile, sub conducerea Comitetului Central, autoritățile locale din China au concretizat toate măsurile. De exemplu, în 10 zile a fost construit Spitalul Huoshenshan. Peste 8.000 de medici au fost dislocați în provincia Hubei. Aprovizionarea cu materialele medicale și sanitare, precum și cele pentru viața cotidiană a locuitorilor din zonele afectate de epidemie au fost asigurate cu eforturile comune ale întregii societăți. Lumea este uimită de capacitatea executivă a poporului chinez. Secretarul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus a apreciat măsurile eficace luate de guvernul de la Beijing în combaterea epidemiei, iar sistemul social al țării este puternic.

În vederea protejării stabilității financiare și a dezvoltării economice din țară, Banca Poporului din China și alte departamente au publicat politici financiare speciale. Piața internă a avut deja o reacție pozitivă față de aceste măsuri fiscale. Principalele instituții economice din lume și agențiile de rating consideră că epidemia va avea o influență negativă temporară asupra economiei chineze, dar nu va afecta perspectiva prosperă a acesteia.

Combaterea epidemiei constituie o încercare serioasă pentru sistemul și capacitatea de guvernare din China. Cu ajutorul conducerii partidului coroborat cu eforturile poporului, China va trece în cele din urmă peste această încercare și va ieși învingătoare din lupta împotriva epidemiei.