"Vocea Chinei", aşteptată la Forumul Economic Mondial de la Davos
  2020-01-23 17:02:59

În urmă cu trei ani, preşedintele Chinei, Xi Jinping a avut un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, care a avut o influenţă puternică în promovarea procesului de globalizare economică. Faptele demonstrează că modul de gândire al liderului chinez este corect, iar "reţeta chinezească" este foarte utilă în rezolvarea problemelor apărute în procesul de globalizare. Anul acesta, "vocea Chinei" este foarte aşteptată la acest forum, deschis în cazul în care protecţionismul şi unilateralismul înregistrează o ascensiune continuă, iar ritmul de creştere a economiei mondiale încetineşte.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în 2019 în scădere de cinci ori rimul de creştere a economiei globale, până la 2,9%, fiind cel mai scăzut nivel de la izbucnirea crizei financiare în 2008. Acest lucru demonstrează că promovarea unilateralismului şi a protecţionismului comercial vor submina până la urmă interesele globale.

În condițiile în care volumul economiei globale a devenit tot mai scăzut, promovarea procesului de globalizare este tot mai importantă. Vicepremierul Chinei, Han Zheng, prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos 2020, a menţionat că trebuie instituită o economie mondială deschisă şi cuprinzătoare şi susţinut multilateralismul pentru rezolvarea problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă globalizarea economică. Toate ţările trebuie să depună eforturi comune pentru promovarea procesului de globalizare pe baza deschiderii, cuprinderii, inclusivităţii, echilibrului şi beneficiilor comune. China va adopta măsuri importante pentru extinderea deschiderii către exterior, de pildă, extinderea accesului investiţiilor străine pe piaţa chineză şi a importului de mărfuri şi servicii străine, ameliorarea mediului de afaceri şi aprofundarea colaborării multilaterale etc. Chiar în fața protecţionismului şi unilateralismului promovate de unele ţări, procesul de deschidere a Chinei către exterior nu se va opri.

Statul chinez este un contribuitor important la dezvoltarea durabilă a economiei mondiale şi un susţinător ferm al multilateralismului. Problema schimbărilor climatice a atras atenţia părţilor participante la Forumul Economic Mondial de la Davos. În ultimii ani, China a depus eforturi mari pentru împădurirea terenurilor, devenind ţara în care resursele forestiere înregistrează cea mai mare creştere în ultimii 20 de ani. China doreşte să împărtăşească experienţele sale reuşite cu alte ţări în combaterea schimbărilor climatice şi să materializeze complet Acordul de la Paris.

În zilele de azi, economia mondială se confruntă cu riscurile tot mai mari ale reintrării în recesiune, iar multilateralismul şi ordinea geopolitică se confruntă cu provocări nemaiîntâlnite. În acest caz, Sebastian Buckup, "Head of Programming" în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, a declarat că lumea de azi nu are capacitatea să facă faţă provocărilor serioase fără rolul de coordonator al Chinei. Klaus Schwab, preşedintele Forumului Economic Mondial de la Davos a spus că este martor al miracolului în care China a devenit a doua mare putere economică dintr-o entitate economică mică. "Apreciez foarte mult capacitatea de coordonare a acestei ţări responsabile", a menţionat Schwab.