Li Zhanshu, la recepția dedicată relațiilor diplomatice China-Rusia
  2019-10-10 10:51:50

Asociația Poporului Chinez pentru Prietenie cu Țări Străine, Comitetul Chino-Rus pentru Prietenie, Pace și Dezvoltare și Asociația Chineză de Prietenie cu Rusia au organizat miercuri, în Marea Sală a Poporului din Beijing, o recepție cu ocazia a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între China și Rusia și a Asociației Chineze de Prietenie cu Rusia. Li Zhanshu, membru permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din China și ambasadorul Rusiei în China, Andrey Denisov, au fost prezenți la eveniment și au avut discursuri.

Privind retrospectiv, relațiile chino-ruse au trecut prin etape neobișnuite de dezvoltare, prietenia dintre cele două popoare înregistrând capitole noi. În luna iunie 2019, președinții Xi Jinping și Vladimir Putin au anunțat dezvoltarea relațiilor cuprinzătoare de parteneriat și cooperare strategică în noua epocă și transformarea relațiilor chino-ruse într-un model al relațiilor de încredere mutuală și cooperare între mari puteri și țări vecine, în energie pozitivă pentru susținerea păcii mondiale și a ordinii internaționale. China dorește ca personalități prietene din diferite cercuri sociale din ambele țări să depună eforturi comune, să vină cu contribuții noi la dezvoltarea raporturilor chino-ruse în noua epocă, a afirmat Li Zhanshu.

La rândul său, Andrey Denisov a declarat că Rusia este pregătită să profite de a 70-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice şi să acționeze, alături de China, pentru progresul necontenit al raporturilor bilaterale.