Elveția: Manifestare culturală dedicată Festivalului Mijlocului Toamnei
  2019-09-16 11:02:35

Peste 4.000 de elvețieni, precum studenți, savanți și rezidenți chinezi, au participat sâmbătă la Bern la a 5-a ediție a manifestării culturale „Întâlnirea cu China",organizată cu prilejul Festivalului Mijlocului Toamnei și pentru marcarea celei de-a 70-a aniversări a R.P. Chineze.

Evenimentul a fost găzduit de Ambasada Chinei la Bern, Asociația Tehnico-Științifică a Studenților Chinezi în Elveția, Muzeul Transporturilor din Elveția și Organizația "Puntea Chino-Elvețiană". În peste 40 de standuri au fost etalate gastronomia chineză, medicina tradițională, caligrafia, go-ul chinezesc și decupaje pe hârtie. Vizitatori au putut încerca haine din perioada Dinastiei Han (202 î.e.n. -220 e.n.) și au participat la alte activități interactive.

La eveniment au fost susținute reprezentații de arte marțiale chinezești, dansul dragonului și cel al leului și muzica tradițională chinezească. 80% din cei care au prezentat programele au fost elvețieni. Ambasadorul chinez în Elveția, Geng Wenbin, a arătat că acest fapt a demonstrat pasiunea elvețienilor față de cultura chineză.