Congresul american, rezoluții pentru stoparea vânzării de arme Arabiei Saudite
  2019-07-18 19:51:57

Deputații americani au aprobat miercuri trei rezoluții pentru stoparea vânzării de arme Arabiei Saudite și altor țări de Administrația lui Donald Trump. Rezoluțiile au fost adoptate ulterior și de Senat și au fost prezentate Casei Albe pentru ca președintele Donald Trump să decidă dacă pot deveni legi.

Conform presei americane, Trump a declarat anterior că va folosi dreptul de veto. În această situație, rezoluțiile trebuie să câștige sprijinul a două treimi din Congres pentru a intra în vigoare. Jurnaliștii spun că acest fapt va fi foarte greu de realizat.

Sub pretextul „amenințării din partea Iranului", Donald Trump a încercat în luna mai să treacă peste dezbaterile din Congres și să aprobe vânzarea de armament și servicii în valoare de 8,1 miliarde dolari Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Iordaniei. Acțiunea președintelui american a fost criticată de mai mulți congresmeni.