75 de ani de la debarcarea din Normandia
  2019-06-07 19:35:34

Preşedintele Franţei, Emanuel Macron şi omologul american, Donald Trump au participat joi la o ceremonie de marcare a 75 de ani de la debarcarea din Normandia, care a avut loc în Cimitirul american de la Colleville-sur-Mer din nordul Franţei. Deşi liderii francez şi american au făcut cu acest prilej o retrospectivă a istoriei relaţiilor de aliat dintre cele două ţări, este evident că evenimentul nu poate elimina crăpătura uriaşă a contactelor bilaterale.  

Macron a omagiat militarii americani care au murit în acţiunile aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, menţionând că oamenii se pot confrunta cu orice provocări atunci când se unesc pentru obţinerea libertăţii. El a subliniat faptul că nu trebuie întrerupt sprijinul acordat ONU, UE şi altor instituţii multilaterale. Trump a apreciat, la rândul său, jertfa militarilor americani morţi în acţiunile de debarcare din Normandia, numindu-i mândria statului.

Analiştii consideră că administraţia Trump a promovat în ultimii ani politica "prioritate America", iar divergenţele dintre SUA şi UE s-au extis continuu în problema schimbărilor climatice, dosarul nuclear iranian şi impunerea de taxe vamale suplimentare etc. Relaţiile transatlantice au devenit tot mai slabe din cauză că SUA continuă să exercite presiuni asupra Iranului şi să impună sancţiuni împotriva Cubei acum câteva zile.