„Focus China"  la TIFF 2019
  2019-06-06 16:15:29

Nouă pelicule chinezești sunt proiectate începând cu data de 5 iunie în cadrul "Focus China" din cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), prima secțiune dedicată filmului chinezesc din istoria TIFF.

Între cele nouă filme se regăsesc „Umbra", „Zeița", „Suflet de artistă", „Fantoma din munți", „Lungul drum al zilei către noapte", fiind atât producții noi premiate, cât şi producții clasice de referință, în versiuni reeditate.

În cadrul „Focus China" vor fi organizate o dezbatere intitulată „Istoria comunicării cinematografice China-România: 1949- 2016", o expoziție de afișe de filme românești dublate în limba chineză și un masterclass despre restaurarea filmului, organizat cu sprijinul Arhivei Naționale de Filme din China.

Secțiunea „Focus China" a fost inaugurată în contextul în care, în luna iunie 2018, TIFF şi Shanghai International Film Festival, alături de 30 de festivaluri de film din 29 de țări, au înființat Alianța Festivalurilor de Film „Drumul Mătăsii".

La deschiderea „Focus China", Consilierul cultural al Ambasadei Chinei în România, Zhao Li, a mulțumit organizatorilor TIFF pentru contribuția adusă la intensificarea schimburilor și colaborărilori cinematografice între China și România. Aceasta a subliniat că, în ultimii 70 de ani, de la stabilirea relațiilor diplomatice între China și România, schimburile cinematografice au jucat un rol special în dezvoltarea relațiilor bilaterale și în promovarea cunoașterii reciproce a celor două popoare. „Focus China" a creat o platformă pentru dezbateri științifice, învățare reciprocă și căutarea posibilităților de colaborare între cineaștii chinezi și români, deschizând o fereastră pentru cunoașterea Chinei de azi de către spectatori români, o Chină mai deschisă, tolerantă și civilizată.

Ediția 2019 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania este organizat în municipiul Cluj-Napoca, programul incluzând peste 200 de filme din întreaga lume.