UE oferă "două variante" Brexit
  2019-03-22 19:33:48

Reuniunea de primăvară a liderilor Uniunii Europene (UE) a abordat, joi, solicitarea Marii Britanii privind amânarea Brexit, prezentată de premierul Theresa May, fiind acceptată solicitarea. Totodată au fost oferite Marii Britanii două variante.

Liderii celor 27 de țări UE au stabilit, la finalul celor peste şapte ore de dezbateri, să ofere două proiecte. Primul, în cazul în care Camera Comunelor a Parlamentului britanic va adopta săptămâna viitoare Acordul privind Brexit, va permite amânarea termenului limită până la 22 mai, adică cu o zi înainte de organizarea alegerilor parlamentare europene. Al doilea, în care Camera Comunelor nu va adopta săptămâna viitoare acordul Brexit, Marea Britanie urmând să fie nevoită să facă o nouă decizie înainte de 12 aprilie. Potrivit președintelui Consiliului European, Donald Tusk, noua decizie poate fi ratificarea acordului sau nu, continuarea amânării Brexit și chiar anularea Brexit.

Premierul Theresa May a solicitat amânarea momentului Brexit prevăzut pentru 29 martie, până la data de 30 iunie.