Librăriile tradiţionale versus cele virtuale
  2013-10-28 14:37:10


Librăriile tradiţionale au înregistrat o scădere semnificativă a volumul vânzărilor în ultimii ani, dat fiind faptul că cititorii preferă modul electronic de achiziţionare a cărţilor, astfel că librăriile virtuale au preluat tot mai mulţi dintre clienţii spaţiilor reale. Librăriile tradiţionale încearcă diverse metode pentru a-şi asigura supravieţuirea. Dar multe n-au reuşit şi au fost închise iar altele sunt şi ele în pericol de închidere.

Librăria Danxiangjie (Strada cu o Singură Direcţie) din Xidan, un cunoscut centru comercial din Beijing, se numără printre supravieţuitori. În cadrul librăriei există o zonă, unde clienţii pot în timp ce răsfoiesc o carte, sta la o masă şi servi o băutură răcoritoare sau o gustare. Zona are aproximativ o sută de metri pătraţi, o treime din întregul spaţiu, dar parte integrantă a acestuia, spune Zhang Fan, unul dintre proprietarii librăriei:

„Cred că e o decizie bună care ne va ajuta. Dorim ca băuturile să ne aducă cel puţin 50% din profituri, însă deocamdată nu suntem acolo. Avem mai puţină experienţă la comercializat băuturi, nu ne descurcăm încă prea bine în acest sector."

În afară de aceasta, Danxiangjie organizează saloane culturale la sfârşit de săptămână, la care sunt invitaţi scriitori, personalităţi în domeniu, cântăreţi şi artişti care să-şi facă cunoscute creaţiile. Un oraş are nevoie de aşa zisele ''colţuri'' pentru schimburi de idei – s-au gândit organizatorii acum şapte ani, când au iniţiat aceste întâlniri culturale.

„Saloanele culturale au contribuit la popularizarea brandului nostru şi putem spune că avem şi un cuvânt de spus în societatea care ne frecventează, alături de răsplata comercială, care este însă destul de neprevizibilă ."

Librăria Danxiangjie a devenit un simbol al vieţii culturale a capitalei, obiectiv nelipsit din vizitele multor tineri ajunşi la Beijing.

„Dacă excludem acest element, adică dacă nu am avea saloanele la sfârşitul săptămânii, am putea câştiga să zicem 12 – 13 mii de yuani, cu aceste manifestări, putem câştiga până la 20 mii de yuani. Întâlnirile de acest gen impulsionează vânzările noastre."

Mai multe mall-uri au invitat în ultima perioadă Danxiangjie să-şi deschidă librării în spaţiile lor, oferindu-le tarife avantajose pentru închirierea spaţiului. Managerii acestora speră ca librăria să aducă un plus de ambianţă culturală acestor spaţii comerciale aşa că Zhang Fan se ocupă, în momentul de faţă, cu pregătirile necesare pentru deschiderea de noi filiale.

Potrivit lui Zhang, librăria nu poate supravieţui pe piaţă prin simpla vânzare de cărţi. Danxiangjie n-a mai avut pierderi anul acesta, graţie fast-foodului şi vânzărilor de papetărie.

Conform datelor prezentate de Camera de Comerţ a Librăriilor, într-un deceniu, calculat până în 2011, aproape 50% din librăriile private, similare Danxiangjie, au intrat în faliment. Pe de altă parte şi librăriile de stat se străduie în felul lor să supravieţuiască. SDX Publishing House se numără printre acestea.

SDX a avut, la un moment dat, în jur de 20 de filiale în întreaga ţară. În prezent, mai există doar magazinul-sediu din Beijing şi trei filiale în oraşele Jinan, Zhengzhou şi Wuhan. Fiind în acelaşi timp şi o editură, SDX Publishing House e în concurenţă dar are şi relaţii de parteneriat cu librăriile virtuale de pe platformele electronice. Directorul general al librăriei SDX, Fan Xi'an, mărturiseşte:

„Suntem afectaţi evident de impactul Internetului. Mulţi clienţi cumpără cărţi de pe Internet, ceea ce ne face să oftăm. SDX are o vânzare anuală de cărţi în valoare de două sute de milioane de yuani, jumătate dintre cărţi fiind achiziţionate direct de website-urile mari, precum Jingdong, Dangdang, Amazon, aşa cum vă spuneam jumătate din cărţile noastre sunt vândute prin Internet."

Întrebaţi cum cumpără de obicei cărţi, doi studenţi la istorie aflaţi în librăria SDX, au recunoscut că cumpără de obicei cărţile de pe Internet.

„Verificăm şi hotărâm în librării ce vrem să cumpărăm, iar dacă preţurile sunt prea mari, mergem şi căutăm pe Internet. Dacă preţurile sunt suportabile şi avem nevoie urgentă de ele, le cumpărăm de aici. De obicei răsfoim cărţile aici, ne trecem titlurile în agenda de pe telefonul mobil şi le comandăm apoi de pe website-uri, care oferă, în general, discont de 60 – 70%."

Mai mult, dincolo de preţul accesibil, dacă cumperi cărţi din magazinele virtuale, marfa e adusă până la poartă. Aşa că nu e de mirare faptul că tinerii preferă să facă cumpărături pe Internet, cu toate că unii mai au nostalgia răsfoitului cărţilor în librăriile tradiţionale.