Guvernul simplifică procedurile administrative
  2013-07-30 15:35:11


Creşterea rapidă şi continuă în ultimii 30 de ani a economiei Chinei, a fost posibilă datorită reformării structurii şi sistemului. Modul chinezesc de dezvoltare economică întâmpină însă, dificultăţi, în momentul de faţă, în contextul unui volum uriaş al economiei şi a unui mediu înrăutăţit, mai ales în industriile bazate pe costuri ieftine cu forţa de muncă şi consum mare de resurse naturale. Ce noi măsuri pot fi adoptate pentru a stimula creşterea economică a Chinei este o problemă care polaritează atenţia lumii.

Wei Ruibin a pus bazele unei companii private profilate pe tehnologii informatice în 2010, în oraşul Shenzhen. A consumat multă energie cu formalităţile complicate legate de înfiinţarea firmei:

„De exemplu, îţi trebuie cel puţin o jumătate de zi să faci formalităţile pentru a primi caietul de facturi şi contractul de muncă."

Mai mulţi iniţiatori au avut parte de aceleaşi experienţe ca şi domnul Wei, iar pentru companiile existente, adăugarea unui nou domeniu de activitate, trebuia să treacă prin procedurile de aprobarea a 27 departamente, în total aproape 50 etape. Procesul putea dura între şase şi zece luni, iar oportunităţile comerciale se pierdeau uşor pe un astfel de parcurs.

Consiliul de Stat a anunţat în luna mai, anul acesta, decizia de anulare a unui număr de 117 proceduri de aprobare la nivel central, alte 16 urmând să fie abrogate curând. În plus, în cele şase etape premergătoare din ultimii 11 ani, au fost eliminate peste 2600 proceduri administrative de aprobare. 

Simplificarea procedurilor administrative este una dintre măsurile adoptate de guvernul chinez cu scopul de a stimula efervescenţa creativităţii prin intermediul scăderii pragului de intrare pe piaţă. Ca urmare, mai mulţi operatori pot intra la concurenţă, ceea ce va putea stimula în final, o creştere economică generală. Li Zhiyong, un absolvent de facultate, încearcă să-şi înregistreze o firmă în Shenzhen, operaţiune care îl costă cel puţin o sută de mii de yuani. Acum trebuie doar să specifice o sumă iniţială, banii rămânând să fie plătiţi pe urmă, treptat.

Printre proiectele avizate de guvernul central la care pot avea acces şi investitori privaţi, se numără construcţii de aeroporturi, în transportul feroviar, explorări petroliere şi altele, fapt ce semnalează intenţia autorităţilor centrale de a acorda mai mult acces capitalului privat.

Un specialist din domeniu, Li Youhuan, precizează că aceste proiecte erau înainte monopol de stat. Procesul de aprobare pentru aceste proiecte, chiar în cazul entităţilor economice calificate, era unul lung şi dificil. Simplificarea procedurilor va duce la promovarea dezvoltării în domeniile respective. În primele 4 luni ale acestui an, investiţiile pentru active fixe private din întreaga ţară au fost de peste 5000 miliarde yuani, reprezentând 63,5% din totalul investiţiilor din ţară. Li Youhuan crede că aceasta este mult mai mică decât ponderea posibilă ajunsă. El explică:

„Mare cantitate de capital privat chinez a fost direcţionat, în trecut, spre străinătate, din această cauză, deoarece căile de investiţie nu erau destul de largi în ţara noastră. "

După opiniile profesorului Wang Yukai, cercetător în domeniul reformei structurale din China, simplificarea procesului de aprobare în cazul multor proiecte, obligă autorităţile să întărească administrarea în unele sectoare, determinând o nouă balanţă între centralizare şi descentralizare. El spune că:

„Pe de o parte, Consiliul de Stat va ceda dreptul de control guvernelor locale, pieţelor şi societăţilor, mai ales în domeniile în care acesta nu trebuie sau nu poate să controleze. Pe de altă parte, în sectoarele precum alimentar, al medicamentelor şi protecţiei mediului, guvernul va trebui să întărească inspecţia. După renunţarea la unele proceduri administrative, Executivul poate să îşi concentreze eforturile pentru obiectivele importante. "