Platformă de comercializare a emisiilor de carbon în Shenzhen
  2013-07-10 15:58:13


Sistemul de comercializare a emisiilor de carbon din oraşul Shenzhen, provincia Guangdong, a fost lansat oficial, pe 18 iunie. Ţările dezvoltate din Europa şi America au iniţiat de mult timp acest tip de târg, prin care cantitatea de emisii de carbon e comercializată ca un produs normal, cu scopul de a se realiza reducerea acestora, folosindu-se de preţul ca pârghie.

Pentru a pune în aplicare sistemul, guvernul trebuie să stabilească dinainte cantitatea generală de emisii la nivelul unei localităţi şi apoi să împartă totalul pe cote întreprinderilor locale. Un mare producător şi totodată şi mare poluator va avea nevoie de mai multe cote. Compania în cauză poate cumpăra cotele necesare de la firmele care au pe stoc, cote nefolosite.

După o pregătire de trei ani, Sistemul de comercializare a emisiilor din Shenzhen a devenit, la lansare, cea mai mare platformă de profil din China. Viceprimarul Tang Jie spune că până în momentul de faţă au intrat pe listă 635 întreprinderi şi 200 unităţi publice, iar firmele din domeniul transportului public vor fi cuprinse în sistem în viitorul apropiat. Tang Jie spune:

„Am verificat opt sute de întreprinderi. Până acum 635 companii şi 200 unităţi publice au fost identificate ca entităţi calificate obligatoriu pentru acest tip de comercializare. Unităţile publice sunt construcţii cu emisiile de carbon de peste 20 mii tone, fie guvernamentale, fie complexe de birouri sau hoteluri. Cantitatea de emisii permise pentru următorii trei ani depăşeşte o sută milioane tone, ceea ce nu e chiar puţin. De ce această cifră? E de fapt un prag. Un sistem de comercializare poate să aibă impact numai în cazul în care 40% din cantitatea totală se află în comercializare pe platformă. "

La această oră, cei mai importanţi participanţi la acest gen de bursă sunt producătorii industriali. De pildă, peste 150 fabrici din provincia Hubei sunt în industria oţelului, chimică, cimentului şi electricităţii. Iar între cele 197 instituţii din Shanghai, includem hoteluri, gări, magazine, bănci şi altele.

Cu toate că comercializarea emisiilor de carbon este strâns legată de activităţile firmelor, multe dintre acestea nu sunt deocamdată conştiente de importanţa sistemului. Aceste companii nu se grăbesc să participe la comercializare, nici nu au angajaţi calificaţi pentru implementarea noului sistem. Yan Luhui, responsabilul primei firme chineze de software de administrare şi consultanţă privind emisiile de carbon, crede că comercializarea e văzută de companii ca o presiune, şi în acelaşi timp,ca o forţă motrice. El spune:

„De ce facem calcul emisiilor de carbon? Pentru că au cerut guvernul şi clienţii. De pildă corporaţia Wall-mart le cere furnizorilor să prezinte datele contabile privind emisiile de dioxid de carbon şi nu cumpără de la tine dacă nu prezinţi documentele. Trebuie să faci acest lucru dacă te presează clientul. Şapte provincii au început să promoveze începând din acest an sistemul de comercializare a emisiilor, astfel că mii de companii au fost cuprinse în cadru, structură care devine tot mai largă. De fapt, o companie poate câştiga în acest proces, pentru că poate să obţină profituri din vânzarea cotelor economisite. De aceea, chiar dacă sistemul poate reprezenta o presiune, e la fel de valabil şi că poate fi atractiv pentru multe firme."

China a promis să reducă emisiile pe unitate a Produsului Intern Brut cu 40 – 45% până în 2020, comparativ cu cele înregistrate în 2005. Yan Luhui crede că sistemul de comercializare oferă o nouă soluţie de economisire a energiei şi de reducere a emisiilor. El spune:

„În mai multe companii, în procesul de producţie, cantitate mare de emisii înseamnă, de obicei, costurile înalte. Pentru că 80% din emisii provin din consumul de energie. "

În Shenzhen, primul oraş de testare a sistemului de comercializare, au fost consemnate pe 18 iunie opt tranzacţii . Tang Jie precizează că preţul a fost stabilit la 30 yuani pe tonă, puţin mai ridicat decât cel european de 2,6 – 2,8 euro, reflectând în fapt nivelul corespunzător de dezvoltare a Chinei.

Între cele şapte proiecte de testare, Shenzehn înregistrează de fapt, cea mai mică cantitate de emisii totale. Guvernul chinez va lansa, până în 2014 acelaşi tip de platformă de comercializare şi în Beijing, Shanghai şi în alte patru mari metropole, iar după 2015, măsura va deveni politică naţională.