În comuna Puqiakeqi din judeţul Moyu, districtul Hetian din Regiunea Autonomă Xinjiang-uygură se găseşte o stradă unde hârtia din coajă de dud este la loc de cinste. Două dintre cele mai cunoscute ateliere de hârtie din coajă de dud, din zonă, se află pe această stradă. Acestea sunt administrate de două familii de etnie uygură, Tuohutibak şi Abuduremiti, continuatori ai acestui străvechi meşteşug. Intrând în curtea familiei Tuohutibak, în centrul acesteia se află mai multe rafturi pe care sunt puse la uscat teacuri de hârtie din coajă de dud. Iar în vitrină este o mini-expoziţie despre istoria acestei măiestrii tradiţionale. Pe peretele din faţă sunt afişate câteva fotografii care explică procesul de fabricare a hârtiei din coajă de dud. Dintr-o cameră, din partea dreaptă a curţii, iese un bătrân slăbuţ. El este continuatorul din a 10-a generaţie al acestui stil de confecţionare a hârtiei din coajă de dud, Tuohutibak. Zhao Xiangjing, membru al Comitetului comunal de partid spune:

„Bătrânul are o sută de ani. Este născut în acest sat. A început să înveţe de la vârsta de cinci ani această măiestrie, de la bunicul lui. Are un fiu şi o fiică. Şi ei se ocupă cu acest meşteşug. Până şi nepoţii sunt interesaţi să continue această tradiţie şi dau o mână de ajutor după ce se întorc de la şcoală".

Hârtia din coajă de dud este una din cele mai vechi hârtii din regiunile de vest ale Chinei, având o istorie de cel puţin o mie de ani. Este o importantă meserie a familiilor de etnie uygură.

Hârtia din coajă de dud este fragedă, absorbantă, rezistentă la insectele dăunătoare, are o forţă ridicată de tracţiune şi nu se decolorează. Poate fi folosită pentru ambalarea medicamentelor din plante medicinale şi a prăjiturilor. Din această hârtie se mai pot face şi branţul, accesorii pentru căciulile uygurilor, dar şi pansamentele. Hârtia din coajă de dud, de cea mai bună calitate, poate fi folosită pentru imprimarea bancnotelor, a cărţilor şi a hârtiilor pentru lucrările caligrafice, poate fi folosită la repararea lucrărilor caligrafice şi a picturilor din antichitate. Dar odată cu evoluţia societăţii, hârtia din coajă de dud a dispărut cu totul din viaţa cotidiană a uygurilor, maeştrii acestei meserii reorientâdu-se spre alte îndeletniciri. Astfel, până la începutul secolului XXI, judeţul Moyu din districtul Hetian a rămas singura localitate unde se mai făcea hârtie din coajă de dud, iar în comuna Puqiakeqi mai sunt două sau trei familii care se mai ocupă cu această îndeletnicire. Fiul bărânului Tuerxun (吐尔逊) spune:

„Am avut perioade grele, în care nu venea nimeni să cumpere această hârtie şi duceam o viaţă foarte dificilă. În acea vreme, tatăl a fost nevoit să renunţe la această meserie, trăind numai din ce câştiga pe tunderea oilor la alţii. Erau tot mai puţini săteni care cultivau dudul, preferând să cultive alte plante cu valoare economică mai ridicată, precum nuci şi curmale. Tatăl se îngrijora de reducerea materiilor prime pentru hârtia din coajă de dud". Însă s-a ivit o ocazie, care a revigorat această meserie.

„În 2002, un centru american de folclor şi patrimoniu cultural a aflat, prin intermediul unui ziarist american care lucrează în China, că în Xinjiang se confecţionează hârtie din coajă de dud, printr-un meşteşug tradiţional. Reprezentanţii acestuia au venit la noi, apoi l-au invitat pe tatăl meu să facă o demonstraţie la un festival de artă folclorică, organizat în statul american Wisconsin. A avut un mare succes. Hârtia adusă de tatăl meu s-a epuizat pe loc. Presa străină l-a considerat pe tatăl meu ‚un supravieţuitor al celui mai străvechi meşteşug din lume'.

După acest eveniment, guvernul chinez şi-a dat seama de importanţa continuării şi dezvoltării măiestriei confecţionării hârtiei din coajă de dud. Tuohutibak a fost desemnat de Ministerul Culturii drept continuatorul acestei moşteniri culturale intangibile din China şi primeşte o indemnizaţie anuală de 8000 de yuani. În plus, prefectura Moyu îi oferă un salariu lunar de 1000 de yuani, pentru a încuraja tot mai mulţi oameni să participe la continuarea acestui meşteşug. Zhao Xiangjing ne-a mai spus:

„Pentru exploatarea acestei străzi au fost investite, în anul 2011, fonduri în valoare de două până la trei milioane de yuani, cu scopul de a conserva patrimoniul cultural intangibil. Numărul familiilor care se ocupă cu această meserie a crescut de la două-trei la 18, în prezent".

Pentru ca acest vechi meşteşug să nu dispară, a fost organizat în 5 martie 2012, un simpozion destinat artei picturii pe hârtie de dud, în sala cu cărţi antice din incinta bibliotecii de stat din Beijing, sub auspiciul guvernului Regiunii Autonome Xinjiang-uygure. La eveniment au participat peste 20 de experţi în domeniu, care au abordat teme privind situaţia şi perspectivele picturii pe hârtie de dud, arta specifică şi alte probleme. În iulie 2012, prefectura Moyu a organizat primul curs de pregătire pentru confecţionarea hârtiei din dud, la care maestrul Tuohutibak le-a explicat cursanţilor fiecare etapă a acestui meşteşug.

În momentul de faţă, hârtia din coajă de dud se bucură de o atenţie tot mai mare, pentru că aceasta reprezintă nu doar o hârtie simplă, ci o meserie străveche. Totdată, aceasta este şi un continuator al culturii chineze.