Zang Hong, renumit cercetător în domeniul strigăturilor comercianţilor ambulanţi din Beijing

Stimaţi ascultători, ceea ce aţi ascultat reprezintă chemarea unui comerciant ambulant, care îşi strigă mărfurile pe străduţele din Beijing. Cunoscut sub numele de jiaomai, acest gen de ademenire a muşteriilor prin strigarea ofertei este, din păcate, tot mai rar întâlnit în zilele noastre.

În trecut, pe 2 ianuarie după calendarul agricol chinezesc, străzile capitalei răsunau de strigătele negustorilor de crapi, şi asta pentru că în această zi, fiecare familie oferea un sacrificiu Zeului Bogăţiei. Comercianţii de crapi străbăteau uliţele cu o cobiliţă pe umăr cu lighene din lemn pline de peşti, iar locuitorii ieşeau cu vase din ţiglă pentru ai duce în casă, după ce s-au târguit.

Ascultând strigătele de ofertă pentru ceapă, arpagic chinezesc sau pentru muguri de „toona chinezesc", ştiai cu siguranţă că primăvara e pe sosite. Vânzătorii veneau ca de obicei cu coşul pe umăr, doar că de acestă dată era plin cu legume.

Dragi prieteni, încercaţi să vă închipuiţi ce minune poate fi ca pe canicula verii se poţi bea un bol cu suc din prune afumate răcit cu gheaţă şi adus la uşa casei de comercianţii ambulanţi!

Strigătele de ofertă de tofu cu miros de mucegai, tofu fermentat, flori de arpagic şi castravete covăsit anunţau sosirea toamnei.

În toiul iernii, se auzea chemarea celor care vindeau cartofi dulci fierbinţi, pe care dincolo de gustul apetisant, locuitorii de pe străduţele Beijingului îi cumpărău şi ca să mai alunge frigul.

Fotografie de epocă cu comercianţi ambulanţi strigându-şi marfa

Zang Hong este un cunoscut cercetător care şi-a dedicat activitatea studierii acestor ''reclame'' ale comercianţilor ambulanţi din Beijing. Nu era suficient să ai o voce puternică să atragi clienţii ci şi inspiraţie şi talent în a-ţi prezenta marfa cât mai atrăgător cu putinţă. Zang a colecţionat peste 170 de jiaomai şi a făcut dublură la acest gen de ''replici'' în mai multe filme. După moartea sa, anul trecut, sarcina de a duce mai departe acestă artă a fost preluată de fiul său Zang Quanjiang. Artistul poate fi văzut adesea cu un repertoriu de strigături pe la târgurile ţinute în preajma vreunui templu, cu ocazia Anului Nou Chinezesc. Zang Quanjiang spune:

„Acest gen de stigături sunt foarte melodioase, pentru că se utilizează un mare număr de sunete retroflexe ,er'. Locuitorii din Beijing, ca şi cetăţeni ai capitalei multor dinastii, dădeau dovadă de mare politeţe faţă de ceilalţi. Ei foloseau tot timpul ,dvs.' când se adresau. "

Zang Quanjiang spune că strigăturile sunt diferite ca amplitudine şi intensitate, în funcţie de zonele oraşului unde se afla comerciantul în aceea zi.

„Strigăturile pentru clienţii din nord-vestul oraşului trebuiau să fie cât mai lungi pentru ca rezidenţii din casele mari, cu pereţi înalţi, să le poată auzi. Iar cele pentru sudul oraşului nu necesitau un aşa mare efort, acolo nefiind prea multe curţi mari şi case ale celor bogaţi, oficiali şi nobili."

De altfel şi strigăturile din afara Beijingului sunau altfel, din cauza dialectului folosit, a mai spus Zang.

În realitate, strigătele erau de multe ori acompaniate de instrumente.

Acesta este sunetul realizat prin alunecarea unei bucăţi subţiri de metal pe sufrafaţa unui obiect asemănător unui cleşte din fier. Nu o să bănuiţi la ce folosea de fapt acest instrument, aşa că ne ajută domnul Zang cu o explicaţie.

„În vechiul Beijing acest instrument era folosit pentru a chema muşterii la tuns. "

Ascultaţi acum acest sunet.

Zang Hong şi fiul său interpretând jiaomai

Dacă aţi avut ocazia să vizitaţi temple chinezeşti, probabil aţi recunoscut sunetul toacei mici de lemn folosite de călugării budişti la anumite servicii religioase. Dar în cazul strigăturilor ce rol avea acest sunet?

„Anunţa pâinişoarele cu susan şi prăjiturile împletite şi prăjite cunoscute ca Mahua."

Dar pe acesta îl recunoaşteţi?

Este sunetul produs de bătaia unui ciocănel pe o placă de lemn sau de bambus pentru a anunţa ora. Dar strigăturile, ce fel de mărfuri anunţă?

„Este pentru ulei de susan. De obicei, comercianţii strigă aşa: ,Să cumpăraţi ulei de susan... '"

Mai există un fel de instrument care se aude foarte încet. De ce? Pentru că potenţialii clienţi nu vor să atragă atenţia vecinilor.

„Sunetul e pentru comercianţi de lucruri vechi de mare valoare. De pildă, o familie importantă ajunge la sapă de lemn şi nu vrea ca vecini să afle acest lucru, îi cheamă pe comercianţi să intre pe ascuns în casă şi îşi vând astfel obiectele vechi şi scumpe. "

Dragi prieteni, nu doar artişti populari, ca Zang Hong şi Zang Quanjiang sunt interesaţi de această tradiţie, şi primăria Beijingului acordă atenţie protecţiei acestui obicei aflat pe cale de dispariţie. Centrul de Patrimoniu Cultural Intangibil din Districtul Dongcheng invită artiştii populari şi experţii să-şi înregistreze colecţiile de strigături adunate de la comercianţii ambulanţi. Yang Jianye, directorul Centrului spune:

„Am invitat artişti populari să-şi înregistreze colecţiile în format CD şi DVD şi să scrie cărţi legate de cercetarea acestora. Mai mult, am înfiinţat Trupa de Artă Populară din Vechiul Beijing, ai cărei artişti prezintă astfel de creaţii pe scenele de la unversităţi, în cartiere şi în cadrul unor expoziţii. Unele universităţi au manifestat un mare interes faţă de acest gen de artă tradiţională. Profesori de la universitatea de Pedagogie din Beijing au imprimat digital strigături şi le-au inclus în programe de cercetare."