Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Drepturile omului din Suedia încalcă bunăstarea turiștilor chinezi?
2018-09-15 23:31:09 cri-1

Pe data de 15 septembrie, Ambasada Chinei în Suedia a publicat o declarație, condamnând cu vehemență acțiunile ofițerilor de poliție suedezi, care au maltratat turiștii chinezi la începutul acestei luni. Potrivit unei declarații, Ambasada Chinei în Suedia și Ministerul Afacerilor Externe din China au demarat anchete cu guvernul suedez, la Stockholm și Beijing. Ambasada a cerut guvernului suedez să efectueze o investigație detaliată, iar cei vinovați să fie trași la răspundere conform legii, să prezinte scuze și compensații turiștilor.

Potrivit informațiilor de la Ambasada Chinei din Suedia și relatărilor de presă, incidentul s-a întâmplat în primele ore ale zilei de 2 septembrie, când cei trei chinezi din familia Zeng au sosit la un hotel din Stockholm. A fost relativ devreme să fie cazați din cauză că, apartamentul pe care l-au rezervat nu era încă disponibil. În această situație, luând în considerare starea precară de sănătate a părinților, fiind trecuți de 60 de ani, Zeng a întrebat personalul hotelului dacă ar putea plăti o taxă pentru ca părinții să se poată odihni temporar pe scaunele de la recepția holului peste noapte. Însă, personalul a refuzat și a chemat poliția. După sosirea agentilor de poliție, Zeng și părinții săi au fost scoși cu forța din hotel și au fost duși la o mașină de poliție. În cele din urmă agenții i-au dus lângă un cimitir la zeci de kilometri distanță de centrul orașului Stockholm. Din fericire, niște trecători i-au ajutat să se întoarcă, iar Zeng a contactat imediat Ambasada Chinei. Ambasada și Ministerul Afacerilor Externe a Chinei au protestat împotriva tratamentului abuziv al poliției. Până în prezent, însă, nu există niciun răspuns din partea suedeză, iar mass-media locală nu comentează despre acest incident.

De ce tac? Au ceva de ascuns? În mod evident, incidentul însuși necesită în continuare investigații suplimentare. Camerele de supraveghere din hotel au surprins clar acțiunile brutale ale polițiștilor suedezi implicați. Imaginile înregistrate arată că, doi agenții l-au târât pur și simplu pe tatăl lui Zeng, care are 67 de ani și suferă de boli cardiovasculare. Orice persoană cu conștiință nu poate accepta un asemenea comportament abuziv. Suedia este unul din statele care acordă o mare importanță protecției drepturilor omului. În mai 2017, a jucat rolul de „arbitru a drepturilor omului", iar autoritățile suedeze au emis un raport privind drepturile omului, făcând observații cu privire la situația drepturilor omului în multe țări, inclusiv în China. Poliția, ca parte importantă a aparatului de stat, ar trebui să fie un exemplu de urmat când vine vorba despre respectarea drepturilor omului.

Cu toate acestea, modul în care poliția locală din Stockholm a reacționat față de cei trei chinezi ridică în mod inevitabil întrebări cu privire la capacitatea Suediei de a proteja drepturile omului și de a aplica legile într-o manieră civilizată. Ar putea fi vorba de standarde duble în ceea ce privește protecția drepturilor omului? Aceasta protejează doar drepturile civile ale propriului popor, nu și ale cetățenilor din alte țări?

Au trecut două săptămâni de la incident. Ambasada chineză și Ministerul de Externe chinez au depus plângeri la guvernul suedez, dar încă nu a reacționat în niciun fel. Ce s-ar putea afla în spatele acestei tăceri? Aroganță și insolență din partea polițiștilor și a funcționarilor guvernamentali? Sau partea suedeză consideră că nu a făcut greșit?

Recent, s-a înregistrat o înrăutățire a situației de securitate din Suedia. O serie de incidente violente au avut loc pe teritoriul țării, inclusiv mai multe cazuri de incendieri. Ambasada chineză a lansat mai multe anunțuri cetățenilor chinezi în ultimele două luni, spunându-le să fie vigilenți față de potențiale pericole și să se ferească de zonele predispuse la violențe. Modul brutal în care cetățenii chinezi au fost tratați cu această ar putea ridica preocupări legate de situația drepturilor omului în Suedia. Incidentul este un caz izolat de aplicare a legii în mod brutal sau reflectă lipsa protecției drepturilor omului din Suedia? Sau este vorba de discriminare rasială? Este timpul ca autoritățile suedeze să ofere o explicație cu argumente clare.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China