Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Kim Jong-un a anunțat închiderea centrului de teste nucleare P'unggye-ri
2018-04-29 20:23:51 cri-1

Președintele Comisiei Afacerilor de Stat din Coreea de Nord, Kim Jong-un, a anunțat, în cadrul întâlnirii cu președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, din data de 27 aprilie, că va închide centrul de teste nucleare P'unggye-ri în luna mai, au informat duminică reprezentanții președinției sud-coreene.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albastre, Yoon Young-chan, a prezentat o parte din conținutul concret al convorbirii dintre liderii celor două Corei. Liderul suprem nord-coreean a afirmat că va invita specialiști și jurnaliști sud-coreeni și americani să viziteze Coreea de Nord, ca să arate comunității internaționale un proces transparent și deschis ce vizează închiderea facilităților pentru testele nucleare.

Kim Jong-un a mai menționat că pe lângă actualele facilități nucleare, Coreea de Nord mai dispune de două tuneluri mari și bine păstrate. „Cu toate că Washingtonului îi este silă de sistemul nord-coreean, va afla prin dialog că nu sunt eu persoana care va lansa rachete nucleare către sud sau asupra Oceanului Pacific sau împotriva SUA în mod intenționat. Dacă putem câştiga încrederea reciprocă a SUA prin întâlniri frecvente, să declarăm încheierea războiului și să stabilim o înțelegere de neagresiune reciprocă, de ce să supraviețuiască cu greu Coreea de Nord dispunând de arme nucleare?" Liderul nord-coreean a promis că nu va recurge la forță, pentru a evita repetarea istoriei triste a Războiului din Coreea.

Președinția sud-coreeană a arătat că decizia lui Kim Jung-un de a închide facilităţile pentru testele nucleare și de a face public acest proces marchează un pas pozitiv anticipat făcut de Phenian către procesul denuclearizării.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China