Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ziua Națională a României celebrată la Beijing
2017-12-01 18:38:53 cri-1

Ambasada României în Republica Populară Chineză a celebrat, joi, Ziua Națională, în cadrul unei recepții la care au participat câteva sute de invitați, reprezentanți ai oficialităților chineze, membrii ai corpului diplomatic străin, studenți și profesori români și chinezi. La ceremonia oficială de intonare a Imnului României și al R.P. Chineze, alături de E.S. Basil Vasilică Constantinescu, Ambasadorul României în China, au fost reprezentanți ai Oficiului de Cooperare Internațională al Armatei Populare de Eliberare și ai Ministerului Chinez de Externe.

În mesajul său, Ambasadorul Basil Vasilică Constantinescu a arătat că între România și China există o relație foarte profundă și de lungă durată, urmând ca în anul 2019 să fie celebrați 70 de ani de la stabilirea relaților diplomatice și de cooperare. China este unul dintre partenerii importanți ai României și avem tot interesul să revitalizăm cooperarea dintre țările noastre, a subliniat E.S. Constantinescu, amintind și de Centenarul României și declarând în fața auditoriului român că: „noi suntem români și trebuie să fim mândri de aceasta".

Recepția a fost o nouă bună ocazie pentru promovarea produselor tradiționale românești, invitații fiind ospătați cu ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă și smântână, cu mici și friptură la grătar, dar și cu vinuri bine-cunoscute pe piața chineză.

Totodată, evenimentul a fost întregit de recitalul Ansamblului de Muzică și Dansuri al Universității Transilvania din Brașov, care a trezit în mulți dintre participanți dorința de a intra în horă și de a încerca câțiva pași de dans românesc.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

1  2  3  4  5  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China