Consiliul de stat al Chinei a organizat sâmbătă, la Marea Sală a Poporului, o recepţie ocazionată de împlinirea a 68 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze.
Preşedintele Xi Jinping, premierul Li Keqiang şi alţi lideri de partid și de stat din China au participat la eveniment.
Recepția a început cu inmnul național al Chinei. Premierul Li Keqiang, în numele Comitetului Central al P.C. Chinez, în numele Consiliului de Stat, a transmis chinezilor de toate naționalitățile felicitări cu ocazia evenimentului. De asemenea, a transmis salutări cordiale compatrioților din Hongkong, Macao, și Taiwan, cetățenilor străini de origine chineză din toate țările, exprimând mulțumiri tuturor prietenilor străini care sprijină construcția de modernizare a Chinei.
În mesajul său, Premierul Li a arătat că în cei 68 de ani, sub conducerea fermă a Partidului Comunist Chinez, poporul chinez de toate naționalitățile a luptat și a înregistrat rezultate remarcabile în construcția socialismului cu specific chinez. De la cel de-al 18-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, Comitetul Central al Partidului, avându-l pe Xi Jinping lider, a analizat situația internă și internațională, a luat în considerare voința poporului și realitățiile concrete. În acest context a luat o serie de măsuri strategice și politice importante, pentru ca procesul de construire a socialismului cu specific chinez să obțină progrese istorice.
Cel de-al 19-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez care va avea loc în curând va fi unul important pentru perioada de construire a societății cu viață decentă și pentru construirea socialismului cu specific chinez. Premierul Li Keqiang a mai declarat ca vor fi unite rândurile și mai strâns alături de Comitetul Central al P.C. Chinez, având nucleu pe Xi Jinping, pentru a realiza Visul Chinei privind relansarea națională chineză.