Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Forumul "O centură, un drum" - un important pas înainte spre globalizare - Citra Anton Valeriu
2017-05-17 15:23:45 cri-1
Forumul pentru cooperare internațională "O centură, un drum" (OBOR) s-a încheiat, recent, cu multe consensuri încheiate de părţile participante, care vor oferi în mod special ţărilor aflate de-a lungul noului Drum al Mătăsii atât pe uscat cât şi maritim, mai ales celor în curs de dezvoltare, o bună şansă de relansare a economiei şi îmbunătăţire a construcţiei infrastructurale. Acest forum reprezintă un pas important înainte spre globalizare.

Iniţiativa OBOR este un proiect gigant, o încercare de refacere a infrastructurii globale, o apropiere de alte civilizaţii, un pas către menţinerea păcii pe plan mondial, pace atât de necesară în perioada contemporană pentru protejarea Terrei, ştiind că există suficiente resurse pentru distrugerea planetei. Este un proiect flexibil, care a pornit cu paşi mici şi siguri de la o simplă idee şi a devenit o strategie înglobând multiple proiecte zonale, regionale şi internaţionale.

Globalizarea este una din temele de bază ale lumii actuale, un proces ireversibil. Este o temă foarte mare şi complicată, care studiază o multitudine de factori, neexistând încă o definiţie foarte clară a acesteia. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a descris în discursul său rostit în deschiderea Forumului OBOR pentru cooperare internaţională obiectivul final al strategiei respective: un drum al păcii, prosperităţii, deschiderii, creaţiei şi civilizaţiei. Cred că afirmaţia dânsului a explicitat factorii esenţiali ai globalizării durabile, factori care reduc neplăcerile provocate de fenomenele negative care însoţesc globalizarea cum ar fi terorismul. Comunicatul de presă comun ce a încheiat lucrările forumului reprezintă un prim pas concret în realizarea dezideratului descris de preşedintele Xi Jinping, fiind urmarea unor runde interstatale de negocieri paşnice, publice, deschise şi transparente.

De fapt, poziţia Chinei faţă de globalizare este permanentă, toate ţările, indiferent de gradul de dezvoltare, cele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, având drepturi egale în procesul de globalizare. Această poziţie este ilustrată nu doar la nivel teoretic, ci şi practic prin luarea de iniţiative care să ofere oportunităţi egale de dezvoltare ţărilor participante, OBOR fiind una dintre aceste iniţiative. În Africa, de exemplu, investiţiile chineze se adresează nu doar ţărilor mai bogate ca Africa de Sud, Algeria, Egipt, ci şi ţărilor ca Nigeria, Mali, Congo, Somalia, investiţiile vizând proiecte majore în dezvoltarea capacităţii economice locale şi îmbunătăţirea vieţii localnicilor.

Forumul internaţional OBOR a transmis încă o dată lumii un semn clar, că procesul de globalizare deşi anevoios, nu poate fi stopat şi că se poate crea un mediu propice dezvoltării economiei, o infrastructură bună şi o piaţă deschisă neapărat necesare pentru evitarea situaţiilor de criză, doar lucrând împreună şi cooperând armonios şi eficient.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China