Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Fascinanta Chină în viziunea mea - Vicenţiu Gheorghe
2016-10-31 16:09:55 cri-1

M-au impresionat desigur multe lucruri în China. Unul dintre ele este fascinantul Oraş Interzis numit şi Muzeul Palatului, reşedinţa dinastiilor Ming şi Qing. Are o vechime de peste 600 de ani, construcţia sa începând în 1406. Ocupă o suprafaţă de peste 720.000 de metri pătraţi, fiind divizat în două părţi, curtea exterioară şi curtea interioară. În 1987, UNESCO a inclus acest palat magnific cu numeroase relicve istorice şi comori pe lista Patrimoniului Mondial.

Fiind un labirint uriaş pentru un călător străin am simţit că mă pierd în imensitatea lui, dar am simţit şi bucuria de a-mi călăuzi paşii pe urmele marilor împăraţi ai Chinei. Statuile de bronz şi sculpturile artistice în piatră te însoţesc peste tot. Sala Armoniei Supreme unde împaratul îşi promulga edictele, având în mijloc un imens tron de aur inspiră un sentiment mistic de transpunere în acele timpuri, simţindu-te parcă la o ceremonie importantă la care însuşi monarhul este prezent.

Cuvintele par prea puţine pentru a zugrăvi măreţia ireală a palatului. Un animal extraordinar imaginar prezent sub forma unei statui de bronz placată cu aur şi numită Xiezhi mi-a aprins imaginaţia, aducându-mi aminte de legendarii dragoni chinezeşti şi de faptul că sunt născut în Anul Dragonului de Foc conform horoscopului chinezesc. În interiorul numeroaselor săli imperiale găsim un număr impresionant de gravuri, picturi, sculpturi, vase, ceasuri, obiecte de aur şi jad, desăvârşite capodopere de artă.

Diverse cifre care redau măreţia palatului: piaţa de 30.000 de metri pătraţi, 13.000 de dragoni numai în Sala Armoniei Supreme, 9.999 de săli, 308 vase din bronz. Se spune că un milion de muncitori şi 100.000 de meşteri au lucrat la construirea acestui palat.

Templul Cerului a fost un alt loc impresionant pe care l-am vizitat. Aici au avut loc cele mai importante ceremonii religioase din China, de-a lungul istoriei. A fost construit în anul 1420 şi este situat la sud de Palatul Imperial de Iarnă, o altă denumire a Oraşului Interzis.

Precum palatul, conceput să fie divizat în două curţi, una exterioară şi una interioară, la fel şi templul este compus din două părţi, templul exterior şi templul interior. Centrul său ceremonial era Terasa Rotundă, o uimitoare platformă de piatră cu trei niveluri. Aici împăraţii din dinastiile chineze veneau anual să se roage cerului, soarelui, lunii, pamântului, zeilor şi spiritelor strămoşilor.

Am rămas foarte surprins la Zidul Ecoului, dacă vorbeşti lângă zid vocea se poate auzi extrem de clar la o distanţă de chiar 30 de metri. Dacă la palate se foloseau ţigle galbene, simbolul puterii imperiale, la templu s-au folosit ţigle albastre, reprezentând cerul.

Cel mai mare simbol al Chinei este probabil în ochii străinilor Marele Zid Chinezesc. O vizită în China nu poate ocoli acest dragon gigantic ce şerpuieşte peste 5.000 de kilometri în nordul Chinei de-a lungul deşerturilor, câmpiilor şi munţilor, multe secţiuni ale zidului fiind desemnate de guvernul chinez drept site-uri culturale cheie, iar în 1987, UNESCO l-a adăugat pe lista Patrimoniului Mondial.

Marele Zid a fost ridicat acum mai bine de 2.000 de ani, început în secolul VII Î.Ch. şi continuat în timpul Statelor Combatante, apoi de dinastiile Qin, Han şi Ming până în anul 1644. Turnurile serveau printre altele la anunţarea prezenţei trupelor străine încă de la o distanţă foarte mare prin aprinderea unor focuri, informaţia circula cu o viteză foarte mare, la fel cum strămoşii noştri daci aprindeau focuri pe vârfurile munţilor să anunţe Sarmisegetuza.

O moştenire culturală deosebită o reprezintă secţiunea Badaling pe care am vizitat-o, aflată la 60 de kilometri nord de Beijing. Frumuseţea naturală a împrejurimilor este excepţională. Secţiunea a fost construită în anul 1505 de dinastia Ming. Interesant este că pe zid se pot deplasa, în acelaşi timp, 5 cai sau zece oameni, referitor la lăţime, având în vedere lungimea zidului însă, mărimea armatelor ce puteau fi deplasate este aproape incalculabilă.

Deşi cea mai vizitată secţiune este Badaling, la fel de frumoasă şi atrăgătoare este şi secţiunea Mutianyu, pe care am văzut-o de asemenea. Aceasta a fost reconstruită în anul 1569 de dinastia Ming. Se află la 20 de kilometri de districtul Huairou, un ţinut cu o vegetaţie luxuriantă, cu multe păduri, pomi fructiferi şi iarbă. Preşedintele SUA, Bill Clinton a fost foarte impresionat de această secţiune la vizita sa din 28 iunie 1998. Această impresie am avut-o şi eu 15 ani mai târziu, despre construcţia militară cu caracter defensiv cea mai mare din lume. Acesta este un simbol al naţiunii chineze, atât o minune a lumii cât şi mândria Chinei.

Am prezentat doar câteva dintre atracţiile Chinei pe care le-am vizitat şi care m-au impresionat şi pe mine, la fel ca pe alte milioane de turişti. Voi scrie în curând şi despre alte atracţii mai vechi sau mai noi pe care le-am văzut personal sau despre care m-am informat din cele mai diverse surse, precum cele 8 şcoli ale bucătăriei chinezeşti, reţeaua de trenuri rapide, cea mai mare din lume, care deja are 20.000 de kilometri şi va ajunge la 30.000 în jurul anului 2020, despre viitoarele Jocuri Olimpice de Iarnă de la Beijing din 2022, care sper că vor fi la fel de bine organizate precum cele din vara lui 2008, fiind cele mai bine organizate din istorie, despre Tiangong-2 şi paşii prin care s-a ajuns aici, paşi ce vor conduce la singura staţie spaţială operaţională din lume în 2024, despre FAST, cel mai mare radiotelescop din lume, cu o deschidere de peste 500 de metri, despre supercomputerele Tianhe, cele mai performante din lume, despre giganţii mondiali în telefonia mobilă ZTE, Huawei, Xiaomi, Lenovo şi ai comerţului Alibaba şi Taobao, despre Noul Drum al Mătăsii, despre Armata de Teracotă, despre Palatul Potala din Tibet, despre primul satelit Quantum din lume, lansat de China, Complexul Hidroenergetic de la Cele Trei Defileuri, ursul Panda, Opera Beijing şi despre multe altele.

Vicențiu Gheorghe

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China