Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Huangshan - De la Împăratul Galben, la Huizhou şi UNESCO
2016-09-22 14:42:25 cri-1

Dacă ajungi la Huangshan şi ai ocazia să vorbeşti mai apăsat cu localnicii afli că deşi denumirea oraşului este una care a depăşit graniţele Chinei, nu este extrem de agreată de localnicii tradiţionalişti. Oamenii de aici vorbesc şi se revendică de la Huizhou, vechea denumire administrativă care dă numele istoriei şi culturii din zonă, devenite un concept cultural.

Huizhou/徽州 (actualul Huangshan, denumire dată ca urmare a notorietăţii muntelui cu acelaşi nume) se află în zona de contact a provinciilor Anhui, Zhejiang şi Jiangxi, având arii de contact cu culturile antice chineze Wu şi Chu. După ce vreme de 1200 de ani zona purtase denumirea Shezhou, având rang de prefectură, şi acoperind administrativ şase oraşe: She, Xiuning, Wuyuan, Qimen, Yi şi Jixi, în anul 1121, în perioada Dinastiei Song de Nord denumirea Shezhou a fost înlocuită cu Huizhou.

Considerată de Impăratul Galben (2698-2598 î.Hr.) drept un Paradis, preponderent montană, dominată de păduri şi cursuri puternice de apă, Huizhou a fost permanent o zonă de refugiu pentru persoanele nobile care se aflau în pribegie, în urma schimbărilor dinastice, invaziilor sau revoltelor ţărăneşti. Această situație a generat un fenomen unic în perioada Chinei feudale, în care Huizhou avea o comunitate de imigranţi. Chiar şi azi, cele mai populare nume de familie din zonă sunt Wang, Cheng, Wu, Shu, Dai, Hu, Jiang sau Hong, păstrate de milenii, şi care sunt specifice populaţiilor din zonele centrale şi nordice chineze.

Societatea şi cultura feudale din Huizhou au evoluat începând cu Dinastia Song de Sud, pentru a atinge perioada de înflorire în perioada Dinastiilor Ming şi Qing, multe studii de azi oferind o atenţie specială diferitelor zone de interes: împărţirea terenurilor, clanurile patriarhale, comerţul, educaţia, filozofia, medicina, pictura, opera, literatura, sculptura, arhitectura, urbanismul, religia, dialectele şi bucătăria.

Orgoliul şi dorinţa pentru educaţie a comunităţii Huizhou este confirmată de numărul candidaţilor care au câştigat cele mai înalte titluri în cadrul examinărilor imperiale, 18 fiind declaraţi „numărul unu". Ştiinţa şi cultura a fost extinsă în zona economică şi comercială, pentru ca în timp populaţia locală să dețină o puternică şi vie conştiinţă culturală care a făcut posibil ca localnicii să conserve peste 5.000 de poduri antice cu arcadă, altare ancestrale, locuinţe, poduri şi turnuri, dar şi peste un milion de documente aflate acum în muzee, biblioteci, universităţi şi institute de cercetare.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China