Victor are, pe telefon, o aplicație care măsoară ce distanță parcurge pe jos într-o zi. Astăzi am bătut recordul : am însumat 11 km, pe care i-am străbătut cu o ușoară tristețe în suflet : mâine este ultima zi a șederii noastre la Beijing.

Pentru astăzi, în programul minuțios stabilit de gazde, figura Piața Tian Anmen și strada Quianmen. A fost o dublă experiență inedită, cel puțin pentru colegii noștri : eu și Victor mai fusesem aici, cu doi ani în urmă, așa că am jucat rolul de ghizi, ceea ce ne-a făcut să ne simțim tare importanți! Ineditul a constat în primul rând că am călătorit singuri, cu metroul - ca un fel de test, dacă am reusit să învățăm ceva din Beijingul acesta atât de uriaș, iar în al doilea rând ca am pășit pe cea mai mare piață din lume, necontenind să ne minunăm de spațiul uriaș, înconjurat de clădiri monumentale și care, oricât de aglomerat ar fi, tot pustiu pare, datorită imensității sale! Au urmat tradiționalele filmări și fotografii, multe dintre ele împreună cu localnicii : am observat o adevărată bucurie a chinezilor de a se fotografia în prezența străinilor, bucurie pe care am împărtășit-o , atunci când se apropiau de noi trecătorii, rugându-ne să se fotografieze în compania noastră. Piata Tian Anmen ne-a oferit prilejul , mie și lui Victor, de a ne reaminti coada imensă la care am rezistat cu doi ani în urmă, când am vizitat Muzeul de istorie a Chinei - un muzeu impresionant nu numai prin dimensiuni, ci și prin conținut. De data aceasta, timpul pe care l-am avut la dispoziție a fost mult mai scurt, drept care, odată cu miezul de zi, am trecut la obiectivul următor: strada Quianmen.

...În interviurile pe care le-am acordat, în anii trecuți, după precedenta mea vizită la Beijing, am fost întrebată care este locul care mi-a plăcut cel mai mult. Deși mi-a fist tare greu să aleg, am spus, de fiecare dată " Strada Quianmen". Îmi păstrez opinia și după această ultimă călătorie : Quianmen este, fără îndoială, unul din acele locuri de pe pământ care, după ce-l vizitezi, îți rămâne întipărit în minte pentru totdeauna. Poezia clădirilor traditionale, viu colorate și adăpostind acum magazine de lux, restaurante cu specific local, pravălii de suveniruri, ceainării și cafenele, apoi pitorescul tramvai, care străbate strada de la un capăt la altul, forfota de nedescris, produsă de marea de oameni, care se vântură de colo-colo, amalgamul de sunete, arome și culori - toate fac din Quianmen un teritoriu în care vechiul și noul își dau mâna, și te iau și pe tine de a ta, trăgându-te într-un vârtej de poveste.. Ne-am lăsat și noi prinși în vârtej și, după ce ne-am făcut datoria de reporteri, am intrat puțin și în pielea de turiști, dând iama în magazinele cu suveniruri, ceaiuri și dulciuri de toate felurile, asigurându-ne porția de emoții, legate de greutatea maxim admisă la aeroport! După ce ne-am burdușit rucsacurile de suveniruri, pachete de ceai, eșarfe de mătase și evantaie, Victor s-a încăpățânat să ne ducă la un restaurant tradițional, undeva, pe niște străduțe încâlcite, restaurant pe care îl reținuse de acum doi ani și unde a ținut morțiș să revină. L-am găsit cu greu, parcurgând kilometri prin mulțime, tot criticându-i lui Victor inițiativa. Dar..odată găsit, a meritat, pentru că, deși eram singurii clienți, care au ocupat una din cele 6 măsuțe ( restaurantul nefiind mai mare decât camera noastră de la hotel!), bucătarul ne-a făcut 9 feluri de mâncare delicioase, din care ne-am înfruptat cu mare plăcere. Mărturisesc că am băut și o bere, ciocnind paharele, rostind " Campei" și mulțumindu-le în gând celor de la Radio China Internațional pentru această minunată experiență.