Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Tony Blair: China va avea un rol de lider pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice
2011-04-21 19:26:47 cri-1

Fostul premier britanic Tony Blair îşi împarte timpul între diplomaţie, acţiuni caritabile şi iniţiative de combatere a schimbărilor climatice. Este un adevărat glob trotter, vizitând China de 17 ori de când a părăsit guvernul britanic. Ultima vizită făcută la Beijing de către Tony Blair, alături de mai mulţi alţi lideri implicaţi în lupta împotriva schimbărilor climatice, a avut un impact puternic şi necesar pentru a demara parteneriatul între Climate Group - organizaţie internaţională de acţiune climatică - şi cinci oraşe din China. Parteneriatul are ca scop sprijinirea oraşelor în dezvoltarea capacităţilor verzi, implementarea de bune practici şi punerea în aplicare a noi planuri de dezvoltare cu emisii reduse de carbon.

"China are posibilitatea de a conduce lumea în domeniul activităţilor economice cu emisii scăzute de carbon, dacă oraşele vor aplica bazele unei creşteri verzi şi stabile", a spus Blair. Aceasta vine să completeze intenţiile chineze de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi reducerea emisiilor de carbon pe cap de locuitor. "Planul Chinei pe următorii cinci ani este foarte ambiţios, există intenţia reducerii intensităţii energetice şi reducerea intensităţii emisiilor, în parallel cu ţinta de a obţine 15% din energie din combustibili non-fosili până în 2020. Aceasta este o uriaşă schimbare de optică", a spus Blair. Acesta a subliniat că "cea mai mare provocare în îndeplinirea obiectivelor este creşterea Chinei şi industrializarea sa pe o scară pe care lumea nu a mai văzut-o până acum".

Lumea trebuie să fie pregătită să utilizeze energia nucleare ca o sursă de energie curată, în ciuda crizei din Japonia, apreciază Tony Blair. Problemele de la Fukushima apărute în urma seismului de 9 grade pe scara Richter îi face pe oameni să ezite, sau cel puţin să impună o pauză cu scopul de a analiza toate oportunităţile şi impactul unor asemenea investiţii.

Deşi este important să se facă evaluări, el atrage atenţia asupra reacţiilor spontane. "Haideţi să analizăm ce înseamnă, pentru că eu încă mai cred că energia nucleară este important pentru viitor. Aş dori să ne păstrăm mintea deschisă când privim cazul Japonia. Un pericol este şi să exagerăm în decizii, să oprim blocăm opţiunile noastre de viitor. Cred că este un subiect extreme de sensibil".

Schimbul de tehnologii ecologice a avut o importanţă deosebită, iar criza din Orientul Mijlociu subliniază necesitatea ca ţările dependente de petrol să-şi diversifice capacităţile de aprovizionare cu energie. "Cheia este tehnologia", spune Blair. "Energia solară şi eoliană vor fi importante. Aceasta înseamnă că va fi interes pentru noile tehnologii. Însă nu vom rezolva problemele dacă nu vom dezvolta tehnologii de transformare a viitorului", a mai spus fostul premier britanic.

Adaptare după China Daily

Sursa: http://europe.chinadaily.com.cn/epaper/2011-04/01/content_12262097.htm

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China