Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Întărirea relaţiilor chino-britanice
2011-01-18 17:14:02 cri-1

Vizita oficială a vice-premierului chinez, Li Keqiang, la Londra, unde a avut întâlniri cu vice-premierul britanic, Nick Clegg, a sprijint aprofundarea cooperării şi dezvoltării durabile a relaţiilor bilaterale Chino-britanice. Vice-premierul chinez a afirmat că atât China şi cât Marea Britanie joacă un rol important în lume şi contribuie la dezvoltarea civilizaţiei.

Cele două ţări au colaborat în plan bilateral, stabilind relaţii diplomatice. În 2004, cele două ţări a asumat un parteneriat strategic cuprinzător, iar cooperarea bilaterală a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, mult mai accelerată, a remarcat Li. În prezent, schimbările profunde de pe scena internaţională şi factorii de redresare economică mondială, ar trebui să determine o direcţie clară, iar China şi Marea Britanie să profite pentru a promova, în continuare, dezvoltarea parteneriatului strategic. Li a arătat că, în domeniul politic, ambele părţi ar trebui să se respecte reciproc şi să dialogheze de pe picior de egalitate. În vederea consolidării încrederii politice reciproce, ambele ţări trebuie să respecte modelul de dezvoltare şi sistemul social propriu, să acorde atenţie preocupărilor commune, să trateze şi să dezvolte relaţiile bilaterale pe termen lung.

În plan economic, vicepremierul chinez, a susţinut că părţile ar trebui să îşi deschidă mai mult pieţele, în baza relaţiilor de egalitate şi avantaj reciproc. China este dispusă să crească importurile din Marea Britanie, în timp ce relaxarea restricţiilor asupra exporturilor de înaltă tehnologie în China va contribui la promovarea exportului de produse competitive ale Marii Britanii pe piaţa chineză.

„Priorităţile noastre ar trebui să vizeze intensificarea cooperării privind reforma mecanismului financiar internaţional de supraveghere, impulsionarea schimburilor comerciale după negocierile de la Doha, şi opunerea protecţionismului comercial", a spus Li. El a cerut, de asemenea, ca ambele părţi să continue menţinerea şi creşterea schimburilor şi cooperării în domeniile culturii, educaţiei şi sportului.

Vice-premierul britanic, Nick Clegg, a declarat că Anglia va face eforturi pentru consolidarea cooperării bilaterale cu China în toate domeniile. El a spus că Marea Britanie va adera la principiul liberului schimb, fapt care va sprijini instituirea în China a unui sistem mai echitabil şi deschis comerţului mondial.

După discuţii, Li şi Clegg au participat la ceremonia de semnare a mai multor acorduri de cooperare în domenii precum finanţe, investiţii, comerţ, energie, industrie emisii reduse de carbon şi proiecte culturale, dar şi cu privire la protecţia urşilor panda. Documentele semnate însumează colaborări în valoare de aproape 4,7 miliarde dolari.

Sursa: http://europe.chinadaily.com.cn/europe/2011-01/11/content_11824297.htm

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China