Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China - O ţară puternică prin tehnologie şi tehnică
2011-01-12 15:45:30 cri-1
China a surprins lumea cu rezultatele sale în domeniul ingineriei şi tehnicii în 2010, când a încheiat mai multe proiecte monumentale, care fie au vizat spaţiul extra-terestru, fie au vizat adâncurile mărilor. China a realizat anul trecut, cu succes, 15 lansări în spaţiu, inclusiv cea a sondei lunare „Chang e-2", care va sprijini proiectul de aselenizare a Chinei, fără pilot, în preajma anului 2013. În cadrul proiectului "Marşul cel Lung" au fost lansaţi, pe orbita Terrei, cinci sateliţi de navigaţie Beidou. Lansările au făcut parte din planul Chinei de a avea 12 sateliţi de navigaţie Beidou şi de a forma o reţea care acoperă regiunea Asia-Pacific, înainte de anul 2012. Sistemul va avea 35 de sateliţi de navigaţie, până în 2020, când "Global Positioning System" va rivaliza cu sistemul existent în SUA.

În realitatea internaţională prezentă, China a devenit un jucator puternic şi în industria globală de cale ferată de mare viteză. În 2010, adoptând tehnologii inovatoare din Germania, Franţa şi Japonia, Ministerul Căilor Ferate a anunţat că reţeaua de cale ferată de mare viteză a ajuns la 7.531 km, devenind cea mai mare aflată la dispoziţia unei ţări. Viteza de rulaj a reţelei este, la rândul ei, cea mai rapidă din lume. Pe distanţa Shanghai - Hangzhou, inaugurată în luna octombrie, se circulă cu 380 km/h. În septembrie 2010, un tren rapid a ajuns la 416.6 km/h pe distanţa Shanghai-Hangzhou, iar două luni mai târziu, pe distanţa de 1.318 km, de la Beijing la Shanghai, a fost atinsă viteza record de 486.1 km/h. Surse din CSR Corp Ltd, producător important de trenuri din China, a declarat că un tren experimental este în curs de dezvoltare, care ar fi capabil să concureze viteza de 574.8 km/h stabilit de TGV-ul din Franţa în 2007.

China a înregistrat mari realizări şi în explorarea de adâncime, devenind a cincea ţară care dezvoltă tehnologia capabilă să depăşească 3.500 metri. La Jiaolong a fost dezvoltat un proiect care a permis instalarea unui drapel chinez pe fundul Marii Chinei de Sud, în timpul unei scufundări de 3.759 de metri adâncime, în luna iulie 2010. Nava utilizată să ducă drapelul, a fost proiectată pentru a ajunge la o adâncime de 7.000 de metri şi să opereze în majoritatea oceanelor. Acum, ea este considerată cea mai bună din lume.

Tot în anul 2010, China a reuşit să depăşească SUA în programul de dezvoltare a celui mai rapid supercomputer. Tianhe-1A poate efectua 2.507 trilioane de calcule pe secundă şi este de 29 milioane de ori mai rapid decât cele mai vechi supercomputere.

Şi în domeniul hidroenergetic, China a dezvoltat cel mai mare proiect în 2010. În urma intervenţiilor, nivelul apei în "Cele trei mari defilee" (Three Gorges Dam) a crescut la 175 de metri, fapt care permite producerea de electricitate la capacitatea maximă proiectată.

Potrivit organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu sediul la Paris, investiţiile Chinei în domeniul inovării aproape s-au dublat, de la 34 miliarde euro în 2006, la 65,7 milioane euro în 2009. Cheltuielile ţării pentru inovaţiei sunt în creştere cu 25,5% pe an, comparativ cu o scădere de 4% în SUA, în 2009, sau de menţinere a cotelor în Germania şi Franţa.

Sume uriaşe au fost alocate şi în dezvoltarea infrastructurii. O valoare estimată la 700 miliarde yuani (105 mld. dolari) a fost alocată pentru construirea de cale ferată de mare viteză în 2010. Dar progresele nu sunt doar rezultatul finanţării tot mai mari. China, în ultimii ani, s-a transformat într-o ţară în care tehnologiile importate sunt parte a fenomenului de inovare.

Wang Mengshu, profesor la Centrul de Cercetare şi Inginerie a Tunelului de Metrou din Beijing, din cadrul Universităţii "Jiaotong" şi membru al Academiei Chineze de Inginerie, crede că „în prezent, China are cea mai avansata tehnologie de cale ferată de mare viteză". Planurile ministerului vizează dezvoltarea reţelei de cale ferată de până la 120 mii km până în anul 2020. Aproximativ 16 mii km vor fi reţele de mare viteză.

Revenind la proiectele spaţiale chineze, trebuie amintit faptul că până în prezent China a lansat trei nave spaţiale cu echipaj şi două fără. Scopul acestora este acela de a pregăti construirea unei staţii orbitale până în 2020. În acest an, China va lansa alte două nave spaţiale: Tiangong-1 şi Shenzhou VIII, acestea urmând să testeze tehnologia de andocare.

Adaptare după China Daily

Sursa: http://www.chinadaily.com.cn/china/2011-01/04/content_11788614.htm

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China