Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Wen Jiabao: "Vom învinge inflaţia!"
2011-01-05 19:01:49 cri-1

Guvernul va fi capabil să menţină inflaţia sub control, a declarat premierul chinez, Wen Jiabao (foto), după ce banca centrală a ridicat ratele dobânzilor pentru a doua oară în ultimele două luni. Banca centrală a Chinei a ridicat nivelul de creditare la un an, iar nivelul ratelor la dobânzile de depozit cu 25 puncte de bază.

Măsurile economice adoptate în luna decembrie, inclusiv controlul preţurilor pentru a reduce speculaţiile şi înăsprirea monetară, au început să producă rezultate, a subliniat Wen Jiabao în cadrul unei emisiuni radio. Guvernul central a ridicat de şase ori consecutiv nivelul rezervelor minime obligatorii pentru bănci. Însă, în paralel, au crescut de două ori în 2010 şi ratele dobânzilor, pentru a absorbi excesul de lichiditate din piaţă şi pentru a sprijini dezvoltarea economică sănătoasă.

Consiliul de Stat, cabinetul Chinei, a încercat, de asemenea, să ţină în frâu preţurile alimentelor prin creşterea producţiei de legume şi a altor produse de bază. "Eu cred că putem menţine preţurile la un nivel rezonabil, prin eforturi proprii. Ca lider major al Guvernului, am responsabilitate şi încredere", a spus Wen, referindu-se la rezervele mari de cereale şi la sprijinul privind reducerea producţiei şi renunţarea la taxe.

În prezent, China se confruntă cu presiunile inflaţioniste ale Indicelui Preţurilor de Consum (IPC), indicator principal al inflaţiei, care s-a accelerat în ultimele 28 de luni până la nivelul de 5,1% în luna noiembrie. În luna decembrie, pentru a doua oară, banca centrală a urcat ratele dobânzilor în 2010, după ce a crescut nivelul referinţei de creditare şi ratele de depozit cu 25 de puncte de bază, pentru prima dată în aproximativ doi ani.

Brian Jackson, economist la Royal Bank of Canada, crede că, în anul 2011, China va ajunge la o rată de creştere a dobânzilor cu 75 puncte de bază. Wang Tao, economist şef la China UBS Securities, împărtăşeşte un punct de vedere similar. "În medie, IPC va oscila între 4 şi 4,5% în 2011, iar riscurile inflaţiei vor fi ţinute în frâu. Ne aşteptăm la o creştere a ratelor dobânzilor cu 75 puncte anul viitor".

Creşterea dobanzilor este aşteptată în 2011. Cu toate acestea, experţii spun că fenomenul va atrage un aflux de sume speculative din străinătate. Conform Cărţii Galbene a economiei mondiale, publicată de Academia Chineză de Ştiinţe Sociale (CASS), riscul deflaţiei în economiile dezvoltate şi presiunea inflaţionistă din economiile emergente se vor intensifica şi mai mult, în 2011, rezultând un flux de capital din ţările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare.

Diferenţa ratei dobânzilor dintre Statele Unite şi India, de exemplu, a ajuns la 6%, se arată în Cartea Galbenă. "Nivelul presiunii economice va deveni tot mai puternic în China şi va creşte cu siguranţă în 2011, ca urmare a decalajului dintre rata dobânzii şi speranţa de apreciere a monedei locale renminbi", a declarat Zhang Ming, cercetător senior de CASS. "Pieţele de capital şi imobiliare sunt încă importante pentru afluxul de bani speculative cu care se confruntă China. Astfel, presiunea se va resimţi mai mult în preţul de creştere a activelor în 2011", a adăugat el.

Investiţiile străine în sectorul imobiliar din China au crescut cu 48%, la 20,1 miliarde USD, în primele 11 luni ale lui 2010, potrivit Ministerului de Comerţ din China. Acest fapt a condus la o majorare cu 17,7%, de aproape trei, a fluxului total de capital din străinătate. "Rata dobânzii în creştere şi un yuan mai puternic vor face cu siguranţă, din China, o destinaţie mai atractivă pentru noi, dar nu vom schimba strategia de investiţii acum, pentru că avem intenţii investiţionale pe termen lung", a declarat un director general din cadrul unei societăţi imobiliare din SUA.

Li Daokui, membru al comitetului academic din cadrul Băncii Centrale de politică monetară, a declarat ca afluxul de bani lichizi nu este de aşteptat să aibă un impact major asupra Chinei, având în vedere amploarea economiei ţării şi controalele privind fluxurile de capital. Potrivit Fondului Monetar Internaţional, China va înlocui Japonia în anul 2011, preluând poziţia a doua ca a doua mare economie din punctul de vedere al PIB-ului.

Sursa: http://www.chinadaily.com.cn/china/2010-12/27/content_11756783.htm

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China