Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Pandemia COVID-19, cea mai mare încercare de la înființarea ONU
2020-04-01 19:54:41 cri-1

Toate țările trebuie să acționeze în comun pentru a diminua impactul crizei și pentru a amortiza efectele pandemiei asupra oamenilor, se arată în raportul "Împărtășirea responsabilității, solidaritatea globală: contracararea impactului social și economic al noului coronavirus", prezentat de Antonio Guterres, Secretarul general al ONU.

Potrivit documentului, pandemia COVID-19 este cea mai mare încercare cu care se confruntă omenirea de la înființarea Organizației Națiunilor Unite. Aceasta necesită o acțiune coordonată, decisivă, incluzivă și inovatoare a principalelor entități economice din lume, dar și oferirea sprijinului financiar și tehnologic persoanelor și țărilor cele mai vulnerabile.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a reevaluat perspectivele de creștere economică pentru 2020 și 2021, anunțând intrarea economiei globale în perioada de recesiune, mai egală sau mai profundă decât cea din 2009.

Gutteres a precizat că țările trebuie, mai întâi, să ia măsuri sanitare coordonate, pentru prevenirea și eradicarea pandemiei. Este deosebit de important că țările dezvoltate să ajute imediat țările subdezvoltate, să își consolideze sistemele de sănătate și capacitățile de răspuns. În al doilea rând, este necesar să se facă față impactului devastator provocat de pandemie asupra societății și economiei, trebuind să fie protejate grupurile și instituțiile cele mai afectate, cum ar fi femeile, persoanele în vârstă, tinerii, lucrători cu salarii mici, întreprinderile mici și mijlocii, sectoarele informale și grupurile vulnerabile. Acesta înseamnă că adoptarea politicilor care să ofere angajaților și familiilor resurse directe, asigurări de sănătate și șomaj, trebuie să extindă asigurarea socială și să acorde întreprinderilor sprijinul necesar pentru a preveni falimentul și șomajul masiv.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China