Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China, prioritate UE în 2020
2020-01-17 16:56:28 cri-1

China este una dintre prioritățile Uniunii Europene și una dintre prioritățile noii președinții a Comisiei Europene în 2020, a declarat vineri, la Beijing, Ambasadorul Uniunii Europene în China, Nicolas Chapuis (foto), în prima conferință de presă din 2020. Pentru aceasta, în cadrul relației bilaterale, este nevoie de claritate și predictibilitate, dorindu-se ca parteneriatul comun să fie extins la nivel global, principalele teme vizând cooperarea economică bilaterală, reformarea Organizației Mondiale a Comerțului, asigurarea păcii și securității, răspunsul la schimbările climatice, dar și asigurarea progreselor în domeniul demnității umane. Nicolas Chapuis a subliniat că, în ciuda evoluțiilor pozitive, legate de acordul pe investiții bilaterale, în cazul în care China nu va asigura condițiile cerute, Uniunea Europeană "nu va încheia niciun acord"!

"Noi știm că nu împărtășim aceleași viziuni legate de ordinea politică internă și unele teme legate de ordinea internațională. Dar, viziunea noastră trebuie să fie una constructivă, în special în fața provocărilor", a început conferința de presă ambasadorul european Nicolas Chapuis, subliniind însă că UE dorește să extindă parteneriatul cu China, pentru a face față provocărilor globale. Între temele principale pentru 2020 a subliniat: schimbările climatice, digitalizarea, creșterea economică și stabilitatea.

Având în vedere că anul acesta UE și China vor marca 45 de ani de relații diplomatice, vor fi organizate două summit-uri: în Martie la Beijing și în septembrie la Leipzig (Germania va deține președinția rotativă a UE). În aceste condiții, ce vrea Uniunea Europeană de la relația cu China în 2020?

În primul rând, se dorește încheierea negocierilor pe tema accesului pe piață și dezvoltarea relațiilor de investiții UE-China, negocieri care au debutat în 2013. Altfel spus, UE dorește un mai mare acces pentru afaceri în China, o mai mare deschidere și reciprocitate.

Solicitat să abordeze relația economică bilaterală din perspectiva tensiunilor SUA-China, Chapuis a catalogat drept „dramatică evoluția din ultimul an", cu efecte inclusiv asupra relației cu Uniunea Europeană. Însă, a subliniat că „administrația din China dorește să continue și să finalizeze negocierile cu UE în domeniul investițiilor și sunt încrezător că acestea vor fi realizate".

Totuși, Chapuis a subliniat că „nu vom încheia niciun acord dacă nu va fi asigurat ceea ce urmărim, și repet vorbim de îmbunătățirea accesului pe piață, tratament nediscriminatoriu, mai multă transparență, mai multă predictibilitate, condiții de piață pentru investitorii străini".

Apoi, UE dorește, ca o altă principală prioritate, ca în luna noiembrie 2020 să fie asigurată capacitatea aplicării Acordului Climatic de la Paris. Cooperare va include în acest an și o nouă dimensiune legată acțiunile la nivelul ONU, privind biodiversitatea. „Aceste teme fac parte din lupta împotriva schimbărilor climatice și vom urmări o implicare la un nivel foarte ridicat a UE și Chinei, pentru succesul acestei misiuni."

Uniunea Europeană dorește, de asemenea, o strânsă cooperare cu China în cadrul conferinței Organizației Mondiale a Comerțului (WTO) programată în iunie în Kazahstan. „Trebuie să scriem noile reguli ale Organizației Mondiale a Comerțului, dar trebuie să luăm în calcul noua situație a comerțului internațional, având în vedere e-comerțul, subsidiaritățile industriale, transformările în domeniul ecologic și protecția de date".

Ambasadorul Chapuis a mai declarat că Uniunea Europeană "urmărește asigurarea păcii și securității, zi de zi", iar China, ca membră a Consiliului de Securitate, poate să ofere soluții în diferite probleme, fiind dat exemplu Iran unde „există probleme foarte grave". De asemenea, a evidențiat dorința implicării Chinei ca partener în procesul de dezvoltare a agendei internaționale, în condițiile în care Uniunea Europeană asigură 60% din ajutorul umanitar la nivel global, în special pentru Africa și Asia.

Nu în ultimul rând, Nicolas Chapuis a declarat că UE va continua să conducă dialogul cu China pe tema drepturilor omului. „Vom încerca să obținem, atât de mult cât vom putea, o cât mai bună înțelegere reciprocă pentru a atinge inevitabil progrese în domeniul demnității umane peste tot în lume, inclusiv în China."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China