Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Întâlnire Li Keqiang - Dmitri Medvedev
2019-09-18 16:56:05 cri-1

Cea de-a 24-a întâlnire periodică a premierilor Chinei şi Rusiei a avut loc, marţi după-masă, la Sankt Petersburg. Premierul Li Keqiang şi omologul rus, Dmitri Medvedev au prezidat evenimentul.

China este cea mai mare ţară vecină a Rusiei, iar Rusia este la fel pentru China. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Ambele au depus eforturi mari pentru dezvoltarea stabilă şi sănătoasă a relaţiilor bilaterale pe baza respectului mutual, egalităţii şi avantajului reciproc. Preşedintele Chinei, Xi Jinping a efectuat o vizită în Rusia, prilej cu care nivelul relaţiilor dintre cele două ţări a fost ridicat, fiind stabilite relaţii de parteneriat strategic complet în noua epocă. În contextul în care situaţia politică şi economică mondială se confruntă cu tot mai mulţi factori instabili, China şi Rusia au întărit asocierea strategică, au consolidat încrederea politică şi au intensificat cooperarea pragmatică şi schimburile culturale, fapt care nu numai că a adus beneficii ambelor ţări, dar a şi emis un semnal pozitiv pentru menţinerea prosperităţii şi stabilităţii în zonă şi în lume, a declarat Li Keqiang.

Dmitri Medvedev a afirmat, la rândul său, că relaţiile dintre Rusia şi China au ajuns la cel mai bun nivel din istorie, intrând într-o epocă nouă. Dezvoltarea relaţiilor cu China reprezintă direcţia prioritară a diplomaţiei ruse, fapt care corespunde şi solicitărilor de dezvoltare a Rusiei. Ambele părţi au desfăşurat o cooperare strânsă pe scena internaţională, susţinând că regulile internaţionale multilaterale trebuie să fie respectate, opunându-se sancţiunilor unilaterale. Rusia doreşte să aprofundeze şi să extindă colaborarea pragmatică cu China în domeniile energiei, comerţului, agriculturii, industriei, aviaţiei şi spaţiului, inteligenţei artificiale şi roboţilor etc. Rusia acordă mare atenţie cooperării regionale şi schimburilor culturale cu China, dorind să promoveze în continuare schimburile între autorităţile locale, instituţiile de învăţământ superior şi tinerii din cele două ţări.

Cei doi lideri au avut şi un schimb de opinii privind problemele regionale şi internaţionale de interes comun şi au fost prezenţi la ceremonia de semnare a peste 10 documente de cooperare bilaterală în diverse domenii.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China